Măicuţa mea iubită!
Vă scriu acest email în răspuns la ce aţi scris pe site şi ce mi-ați scris şi în email. Nu mă aşteptam să fie pus pe site ce am scris, câteodată mi-e și rușine când văd ca publicați pentru că am impresia că nu știu să scriu... Ispita mea în privința Seminarului aceasta este: că nu am o profunzime a inimii și a minții, un dar al vorbelor și al scrisului, că nu am voință și tot ce mai e necesar ca să continui lupta și să continui rezolvarea temelor. Citesc cu drag (deși uneori citeam cu mare durere și înverșunare) rândurile lui Călin, sau ale celor ce mai apar pe site și au evoluat din starea lor și mă gândeam că ei au un „ceva” ce mie îmi lipsește ca să pot înainta... Dar am o certitudine, care s-a confirmat citind ceva zilele trecute. Că Dumnezeu ne dă voință, dacă Îi dăm noi puțină bunăvoință. Nădăjduiesc că Dumnezeu îmi vede inima SUB tot felul meu de-a fi și îmi cunoaște năzuința ei. Chiar și dumneavoastră mi-ați spus deseori că voi birui pentru că sunt însetată de adevăr și bucurie, iar dacă ați reușit să vedeți asta deși eu v-am arătat doar mizeria din mine, trebuie să fie ceva peste puterea mea care lucrează și va lucra. Deci nu mă voi opri... Nu voi promite, cunosc promisiunea „bețivilor”, dar eu am nădejdea că nu mă lasă Dumnezeu, chiar dacă ar veni o vreme când aș vrea eu să mă las de El. Deci până ajung la o rânduială a lucrurilor o să merg tot șontâc-șontâc, dar voi birui. Așa sper și nădăjduiesc. Chiar vreau să iau legătura cu persoana care se ocupă de Al-Anon la Radu-Vodă, anul trecut când mi-ați sugerat nu mă încânta ideea, din cauza asta n-am făcut nicio mișcare să mă duc acolo.
Mâine ajung în Argeș la părintele Filotei pentru spovedanie.
Vă îmbrățișez, Maică, și vă iubesc!
Ir.