Alunecoasă, cu suişuri şi coborâşuri,
marţea dinainte de maţi, ţiteră
plângăcioasă,
nebună de patima statului în fruntea
săptămânii,
jeleşte continuu de dorul preamăririi...
„-...vai, lumea e mică şi marţea e mare
cât  ziulica din săptâmănă...
 mocirla din sufletul omului întunecă
bruma de minte ce-o are, ΄nainte de
marţea ce vine când, rău şi bine
 s-adună-n veșmânt de sărbătoare
să cinstească Marea zi a Unirii...”
Și ţitera dorul își plânge străbunii
Și umbre în juru-ne  horesc în tăcere
Cinstind Ziua cea Mare în spirit  
Mintea, nebună de patimi, dă lumii
Luciri de întuneric...
Suntem copiii zilei de ieri:
aceleaşi râuri de lacrimi ne traversează
obrajii - grija, mai mare, de mâine;
punţi, peste poduri de veacuri, se frâng:
„-Marea Unire!!! E Marea Unire!, unii
mai strigă –
totu-i zadarnic, îmbrăcat în minciună...
-Privește, prietene! Două mâini de copil
îmbrăţișează globul: însemn de râuri,
fluvii şi mare, traversează pământul udat
cu lacrimi şi sfinţit cu sânge – pământul străbun!
- Priveşte, prietene, prin palma-i deschisă
curg râuri de miere – aur sfânt, binecuvântat,
Aurul Pământului Românesc.

... e marţea dinainte de marţi, şi-n taină,
se leagă şi dezleagă coaliţii fragile –
pământul străbun să ni-l frângă;
cei teferi, la nebuni să-i închidă;
însetaţi de patima statului în frunte, fecioare
să vândă şi credinţa în
Preasfânta Maică  Maria....
- Privește, prietene, însemnează cu pana-ţi:
iubirea, poezii nu mai scrie...