Problema mea este deosebit de acută, pentru că mă confrunt cu o situaţie foarte dificilă legată de creşterea mea spirituala. Sunt convertită recent la Ortodoxie, deşi am căutat toată viaţa credinţa adevărată. Mărturisesc că acest fapt s-a făcut prin Sfânta Icoană a Maicii Sfinte de la Nicula şi prin doi părinţi duhovniceşti care s-au rugat pentru mine prin slujbe de dezlegare. Din păcate, amândoi sunt grav bolnavi şi am rămas singură. Dacă la început aveam o râvnă şi o bucurie foarte mare pentru post şi rugăciune, pentru împărtăşirea cât mai deasă, pentru comuniunea cu persoane duhovniceşti, treptat am tot redus canoanele de rugăciune şi am ajuns tot mai slabă şi neputincioasă într-atât încât nu mai pot să mă rog, să citesc şi am o stare tot mai păcătoasă. Simt că decad tot mai tare. Îmi vine să strig tot timpul către Dumnezeu: "vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare, făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veac." Mă simt ca şi israelitenii care au ieşit din Egipt, dar rătăcesc prin deşert. Au trebuit să treacă nişte ani în care să renunţ la toate experienţele şi cunoştinţele teologice anterioare Ortodoxiei, dar acum mă simt complet singură. Am citit şi am înţeles perfect superioritatea Ortodoxiei şi chiar am beneficiat de tot ajutorul părinţilor şi al prietenilor, dar nu ştiu cum, mi s-au tăiat toate relaţiile. Doresc din tot sufletul să înţeleg de ce, şi încotro să mă îndrept? Simt de parcă Dumnezeu şi-a întors Faţa de la mine şi nu mai am protecţie de sus.
Liliana