Poate într-o dimineaţă voi uita amărăciunea şi voi face un exerciţiu de sinceritate până la capăt

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică dragă,
Câtă dreptate aveţi când spuneţi lucrurilor pe nume celor care încă nu s-au înscris în seminar sau au abandonat cu repeziciune traseul ce-l aveau de parcurs ca să ajungă la ei înşişi, şi, da, cât de indecişi suntem şi cât de vătămaţi! Şi nu mai întreb de ce şi nu vă mai cer să-mi spuneţi adevăruri, atâta timp cât nu avem urechi de auzit şi ochi de văzut!

Vreau numai să le mulţumesc celor care ne scriu nouă celorlalţi, care ne povestesc despre călătoria lor cu Domnul! Cu ajutorul lor, prin ei, Domnul mă încurajează şi pe mine şi poate într-o dimineaţă voi uita amărăciunea şi voi face un exerciţiu de sinceritate până la capăt!

Până atunci ne bucurăm de această voinţă colectivă de a fi întru Domnul! Ca o ironie a sorţii: a făcut şi comunismul lucruri bune, ne-a ajutat să devenim solidari şi mai puţin solitari, şi deşi noi, cei de azi nu ştim prea multe despre povestea părinţilor noştri, simt că acea unire forţată din trecut ne face să fim aproape astăzi, să ne bucurăm unul de celalalt... Pesemne că suntem copiii părinţilor noştri până la urmă!

"Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi pe toate." (Dickens), iar pentru cei ca mine: "normalul, dacă e practicat cu entuziasm, e superior nesăbuinţei."(N. Steinhardt).

Doamne ajută! Amin.

Anca

Şi totuşi, nu suntem numai copiii părinţilor noştri! Chiar şi psihologia seculară afirmă asta aducând dovezi (vezi Analiza tranzacţională cu cele trei stări ale eului descoperite de E Berne). Dar noi, toţi cei care ne numim creştini, suntem şi, ba chiar, mai ales, copii ai Tatălui Nostru Carele este în Ceruri! De ce refuzăm să devenim ceea ce suntem prin Botez? Pentru că suntem vătămaţi? Nu, copil drag, ci pentru că ne place să fim vătămaţi şi să vătămăm, ne place să fim victime, sau agresori, sau salvatori ca să ne putem umple balonaşul egoului până la refuz, deşi ştim că va face "poc!"...

Da, şi eu le mulţumesc celor care merg mai departe, celor care se îndură să fie oneşti cu propria lor persoană! Şi aceştia sunt mulţi!

Şi eu am aşa o nădejde că toţi cei care caută un răspuns aici, vor deveni propriul lor Răspuns la chemarea lui Dumnezeu!

Cu drag şi nădejde,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar