Mă ninge iar zăpada
Cu alb de crin,
De lăcrămioare...
Acoperindu-mi pleoapa
De vers îmbrăţișat...
Și mă gândesc la Tine,
Că prunc ai fost atunci
Când din zăpezi și geruri
Colindul s-a născut...

Cu-o dragoste de mamă
Îţi când colind de dor...
Te învelesc în șoapte,
Te mângâi cu-al lacrimei șuvoi,
Te strâng la piept și mă-nfior...

Din sfânta-mbrăţișare simt
Că eu sunt pruncul,
Iar Tu - al meu Mântuitor,
Primul drag colindător
În al inimii pridvor!