Maică dragă,
Săptămâna aceasta am înțeles câteva lucruri uimitoare în simplitatea lor: Încă simt „un dinte” bine ascuns de împotrivire, de abandonare, în voința lui Dumnezeu! Ați avut dreptate cu recomandarea făcută referitoare la schemele comportamentale! Sunt încă momente de „bătălie interioară” din cauza pulsiunilor mele interioare încă nedomolite, care mă împing să reacționez în virtutea unui tipar deja învățat!
Am căutat iubirea sub o formă anume! (cea dintre îndrăgostiți)! Asta era reprezentarea mea despre ea! O reprezentare romantică! Și ea, cel puțin pentru mine, vine de fapt sub chipul iubirii filiale! A iubirii Tatălui pentru copiii Săi! Iar ca reflex în om, a iubirii filiale (materne/paterne) pentru copiii săi! Iubire ce se poate concretiza în iubirea pentru elevii mei! Pentru cei ce îmi vor cere ajutorul! Asta e ceea ce simt în acest moment! E posibil să am încă o percepție greșită! M-am tot întrebat, uneori, care sunt criteriile iubirii de tip „romantic” și ale celei de tip „creștin”! Teoria, dar și propria experiență, îmi spun: idolatria și jertfa! Una îmbolnăvește sufletul, cealaltă îi dă sănătate, Viață! Opinia dumneavoastră care este Maică?
Reprezentarea mea eronată a fost poate și sub influența multor lecturi de tip romantic din perioada copilăriei, în special! A fost un timp în care mă refugiasem în lumea cărților! Iar acolo nu am avut suficiente lecturi de tip „duhovnicesc”, lecturi care să-mi deschidă și o altă perspectivă. Era în bibliotecă și o Biblie. Am încercat odată s-o citesc, pe la vreo 14 ani. Dar s-a întâmplat, când am deschis-o, să pun început cu genealogia Mântuitorului, iar acea înșiruire de nume pe care nu le înțelegeam m-a plictisit, și drept urmare am închis-o și am abandonat gândul de a o mai citi! Mama se temea să vorbească cu noi despre lucrurile legate de Dumnezeu. Târziu, și asta după 1990, ne-a spus că obișnuia ca atunci când dormeam să ne închine și să ne spună „Tatăl nostru”! Doar bunica era „conservatoare”, ducându-ne în fiecare an de Sfintele Paști la biserică pentru a ne împărtăși! Ulterior, când am crescut, a încercat să mă convingă să mă spovedesc. Prin adolescență, rețin, că am făcut-o odată! Dar când preotul, la spovedit, a început să mă întrebe de ce face tata, am devenit brusc suspicioasă! Așa încât, apoi, am evitat să mai repet gestul spovedaniei. Din fericire, Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc pe Părintele Galeriu, care mi-a câștigat încrederea.
În cursul vieții, putem întâlni diferiți oameni, întâlnirea aceea să fie unică, dar să nu aibă rostul de a rămâne împreună cu ei! Doar întâlnirea cu Domnul, este permanentă și poate oferi continuitate și aici și dincolo! O continuitate mântuitoare! Și desigur, bucurie, pe care deocamdată, recunosc încă nu am ajuns s-o simt. A! Aș putea spune că bucuria apare fulgurant, în momentele de înțelegere a rostului tainic al unor întâmplări în viața mea! Întâlnirea cu Domnul Hristos este întâlnirea în care se pot recupera și regăsi toate întâlnirile omenești avute în timpul vieții, fiecare cu efemeritatea ei!

În încheiere, puțină poezie, Maică?!

Cânt început

Într-o zi de Bunavestire
Hristos îmi spuse,
Îmi spuse în șoaptă:
- Aștept de mult a ta dăruire.
Vreau inima-ți,
Vreau inima-ți să putem tăinui în faptă!
Într-un elan de-adâncă uimire,
Eu I-am zis,
I-am zis din pământ:
- Te-aud acum abia cu-ntreaga-mi fire!
Sunt a Ta,
Sunt a Ta pe vecie în cânt!

De-atunci se țese lin în astă lume,
Pământ și cântec,
Armonii cerești:
- Pornesc senin la drum în al Tău Nume!
Să te ajut,
Să te ajut din nou să ni Te dăruiești!

Vă îmbrățișez cu drag,
Hrisanti