Mi-a venit un gând… să merg la o mănăstire, unde nu mai fusesem de ceva timp. În această mănăstire unde am pășit în urmă cu vreo doi-trei ani, am ascultat pentru prima oară – liniștea. Slujba se ține la lumina lumânărilor iar Părintele vorbește cu atâta delicatețe, parcă mai mult în șoaptă. Fiindcă nu ar fi potrivit un alt fel de răspuns din partea celor ce cântă în strană, glasurile acelor măicuțe nu sunt deloc stridente, decât tot delicate. Oamenii ce participă la slujbă nu se foiesc, căci ceva parcă îi îndeamnă să intre în acel ritm, aceea undă care crează armonia liniștei.
E o liniște auzită. Uneori sunt momente și de liniște neauzită și atunci această liniște îți sparge timpanul. Nu am mai auzit atâta liniște, niciodată.
Gândul îmi cuprinse inima, într-o zi de sâmbătă.
Știam de la o prietenă de pe net că mult și-ar fi dorit să vină și ea la această mănăstire. Nu aveam numărul ei de telefon, iar online nu o zărisem de vreo două luni. Am zis: hai să intru totuși, să îi las un mesaj. Dacă îl va zări până seara și o să-mi răspundă? Zis și făcut. Intru în jurul orei două și ce îmi zăresc ochii? – era online. Nu îmi venea să cred. O contactez imediat, îi spun… se bucură, îmi confirmă, iar peste câteva minute mă întreabă dacă ar fi un loc în mașină și pentru mama ei. Am spus că da și bucuria ei a fost și mai mare.
Prin intermediul acestui internet am mai cunoscut nu demult o româncă ce se află în străinătate, de ani buni. Mi-a spus oarecum din suferința ei. Știind că mă voi deplasa la mănăstire, m-a rugat dacă pot să dau o listă cu numele ei și al soțului, întrucât aveau probleme de familie. O problemă destul de serioasă să stai despărțită de soț… să locuiești în case diferite vreau să spun.
Urma să mai vină o familie și uite așa eram cinci persoane, adică mașina plină. Dimineața pe la ora șapte mă întâlnesc cu Florina și mama ei. Nu ne văzusem niciodată pe viu, ne cunoșteam doar din poze și din ceea ce ne scriam uneori pe messenger. Am făcut cunoștință și cu mama ei. O femeie ce m-a impresionat de la prima vedere, o femeie evlavioasă cu alte cuvinte. Pe traseu am luat și familia care urma să meargă cu noi.
Ajunși la mănăstire, în zi de duminică la Sfânta Liturghie, am participat cu bucurie și ne-am rugat cu toții. Deveniserăm și noi parte din aceea undă care creează armonia liniștei.
După slujbă, am vorbit cu o Măicuță și am rugat-o să îi transmită Măicuței starețe că aș dori să vorbesc cu dânsa. O cunoșteam de mai demult. Pe Florina împreună cu mama ei și cu cealaltă familie i-am zărit mai încolo și am observat zâmbete pe fețele lor. Deodată o măicuță se apropie de mine și mă roagă să rămân la masă și îmi mulțumește că așa mare bucurie am putut să-i fac. Am încercat să observ cauza bucuriei, despre care am aflat ulterior. Florina și mama ei se întâlniseră aici cu o rudă, verișoară de-a Florinei despre care nu mai știau nimic de vreo zece ani. Verișoara Florinei… măicuță la mănăstire. Mare mi-a fost mirarea, ca niște ucraineence să se reîntâlnească aici, aici la o mănăstire din vestul țării. Apoi, am vorbit cu Maica stareță, care s-a bucurat atunci când m-a zărit. Trecuse ceva vreme de la ultima mea vizită. I-am povestit nițel despre persoana aceea din străinătate și am rugat-o să se roage pentru ea și soțul ei. A spus că așa va și face și că se va ruga la chilie, după cum o să dorească Bunul Dumnezeu să rânduiască. I-am mulțumit, am mai vorbit nițel și apoi am spus rugăciunea dinaintea mesei. Ne-am bucurat cu toții de iubirea maicilor și de ospitalitatea lor. Apoi am plecat spre casă. Toată lumea era altfel. Le-am privit fețele și acestea exprimau o lumină frumoasă. Sufletele lor erau pline de pace, liniște și bucurie. Eram mulțumit…
Ne-am despărțit… Peste câteva zile, vorbesc pe messenger cu sora din străinătate, povestindu-i cele petrecute la mănăstire. Ea nu știa cum să-mi mulțumească și mare mi-a fost mirarea când aflu că soțul a sunat-o la telefon, cerându-și iertare și cu rugămintea să se întoarcă la ea. Era fericită… eram bucuros…
Știți? Mi-a venit doar un gând… să merg la o mănăstire… atâta tot…
Mare și Bun este Dumnezeu!
Ovidiu Opre