Maică,
Mulțumesc pentru răspuns și pentru răbdare!

Cred că încep să înțeleg cum e cu controlul, măcar așa un fragment. Citesc și recitesc mesajul Fetei Verzi și răspunsul dumneavoastră despre „înclinarea de a ne face rău nouă înșine tocmai pentru a avea control asupra răului”. Căutam controlul în cu totul altă parte și mă minunam tocmai pentru că vedeam că nu am niciun control. Dar așa se cam potrivește. Nu m-am gândit niciodată în felul ăsta, că de fapt controlez faptul că îmi fac rău poate tocmai (sau și) prin reticențele pe care le am la bine. Da, este posibil ca, inconștient, să fac acest lucru. Inconștient până acum, acum dacă a ieșit la lumină ar trebui să nu mai am nicio scuză.

Vă spuneam mai devreme că nu am niciun control asupra faptului că sunt „reticentă” la orice m-ar ușura. Și în același timp mă întrebam cum de controlez fără să controlez. Cred că înțeleg acum că de fapt renunțând la a mai controla răul îi permit binelui să existe. Că nu pot controla binele (eu acolo căutam controlul), pe acela numai Dumnezeu îl controlează, doar că este mai întâi nevoie să Îi dau voie renunțând la „apărare”.

Înțeleg pe măsură ce vă scriu, cred că mă repet și sunt dezordonată.

Mulțumesc Fetei Verzi!

Sărut mâna!

A.