Hristos a înviat!
V-am mai scris. Am gânduri dese legate de a-mi lăsa duhovnicul la care mă spovedesc, cel mai rar o dată pe lună. Am luni bune de când nu m-am mai împărtăşit din cauza malahiei. O practic cu înverşunare de la 13 ani. Acum am 37. Sunt căsătorit şi am un copil de 6 ani. De fiecare dată când cad sunt locuit de o adâncă tristeţe. Uneori, aşa cum mi s-a întâmplat astă noapte, îi spun Domnului: "Hristoase, Dumnezeule, priveşte la mine! Nu pot să fac nimic. După cum vrei şi după cum ştii, mântuieşte-mă!". Mă spovedesc, apoi iarăşi cad, apoi iarăşi mă ridic... Mecanismul patimii e adânc înrădăcinat în mine. Am ajuns şi să am o credinţă inversă: aceea de a mă crede de nevindecat, conştientizând, în acelaşi timp, că ceea ce nu e cu putinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu. Voinţa mi-e fleaşcă, uşor de învins de cea mai uşoară ispită. Cad, de obicei, ca şi Gabriel, prin privirea la ceea ce nu e de privit. Nici nu mai ştiu ce canon am. Părintele duhovnic îmi spune să mă rog neîncetat. Rugăciunea mea a devenit uscată. Am stins Duhul Sfânt şi am dispreţuit proorociile. Malahii nu vor intra în Împărăţie. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel.
Ce e cu mine, ce mai poate fi cu mine, Măicuţă dragă?
Mihai
Dragă Mihai,
Acum "te arunc" şi pe tine în scăldătoarea rugăciunilor şi sfaturilor fraţilor şi surorilor tale care au biruit cu mila lui Dumnezeu această patimă! Eu cred că Sfântul Apostol Pavel a spus acel adevăr tocmai pentru că omul poate alege să renunţe la acele patimi cu putere Duhului Sfânt dăruită nouă în Sfânta Biserică! Nu te da biruit şi pune ACUM început nou! Nu eşti singur! Doar încredinţează-te Puterii lui Dumnezeu şi fii credincios poruncilor Lui până la amănunt!
Cu drag şi încredere,
M. Siluana