Iisuse drag,
Mi-am dorit tare mult să fac un eseu despre Tine şi nu am avut curajul, şi acum mă împotmolesc şi nu ştiu ce voi scrie.

Doamne, ce aşi putea să-ţi scriu eu ca om, Ţie, cum aş putea eu oare să-Ţi vorbesc, cum pot să-Ţi mulţumesc pentru toate câte le faci pentru mine? Gândindu-mă la asta deja îmi curg lacrimile şi nu mai pot scrie. Am păcătuit mult şi asta nu are rost să-Ţi mai spun, că Tu le cunoşti pe toate ale mele, dar de un singur lucru sunt sigură: că Tu nu m-ai părăsit decât o singură dată pentru puţin timp şi am crezut că voi muri. Atunci nu credeam că voi scăpa, şi totuşi trăiesc, numai o minune mă ţine în viaţă să pot să mă bucur în mijlocul atâtor necazuri. Pentru mine a fi creştin însemna a avea avantaje materiale şi a te bucura de privilegii, eu aşa credem că e credinţa. Apoi a urmat o perioadă când chiar am avut astea şi mereu m-am întrebat: aşa trebuie să fie? Am avut necazuri şi nu am ştiut niciodată să le abordez şi apoi am învăţat uşor că de fapt a fi creştin înseamnă să fii şcolar, adică să înveţi în fiecare zi cum trebuie să treci peste necazurile vieţii cu Tine de mână. Am înţeles că nu mai trebuie să privesc prea mult în viitor, ci trebuie să privesc mai ales la prezent şi să mă bucur de el. Am învăţat să am răbdare şi să nu mai fug de necazuri, ci pur şi simplu să le privesc şi să aştept cu calm să se liniştească. Înainte reacţionam rapid şi voiam să rezolv totul de una singură şi era cumplit. Acum ştiu că sunt ajutată şi simt asta în sufletul meu.

Am început să înţeleg ce însemnă să iert şi ce frumos este să ierţi şi mai ştiu că Tu mă ajuţi, că fără Tine nu aş putea face asta. Sunt o persoană cu multe păcate şi Tu le cunoşti, dar nădăjduiesc în ajutorul Tău, ştiu şi sunt sigură că fără de Tine nu mă descurc, nădăjduiesc să fiu o elevă bună şi să învăţ cât mai multe de la Domnul meu. Dar ştiu şi am înţeles că Tu îmi înţelegi căderile şi poticnelile şi de aceea încerc să nu mă sperii de câte ori greşesc. Tu cunoşti necazurile mele, problemele mele, Tu ştii cât de slabă sunt şi nu le pot duce, dar mai ştii şi ce încăpăţânată sunt crezând că pot să le duc singură uneori.

O, de aş înţelege odată că toate îmi sunt date doar pentru a mă conduce în drumul către viaţă, în drumul către Tine, poate aş putea renunţa la încăpăţânarea mea şi aş sta liniştită în braţele Tale, acolo unde mă simt în siguranţă şi acolo unde începe naşterea către o nouă viaţă.

Mereu am vrut să-Ţi scriu cele mai alese cuvinte, dar nici asta nu pot fără Tine, aş vrea să-Ţi spun cât de mult te iubesc şi cât de mult îmi doresc să fac voia Ta, dar mereu cad în minciună, mereu mint, zic că fac voia Ta şi din nou sunt aceeaşi ca întotdeauna, mă amăgesc singură crezând că voi face altfel.

Eu citesc foarte mult, în dorinţa de a înţelege, dar mintea mea mereu uită ce a învăţat şi din nou face greşeli. Aş vrea să-mi mărturisesc toate păcatele, dar din nou uitarea la scaunul spovedaniei nu mă lasă să fiu aşa cum ai vrea Tu.

Doamne, eu nu ştiu să-Ţi spun prea multe, că sunt un firicel de nisip într-un ocean, dar ştiu că fiecare firicel de nisip este iubit de Tine şi eu în asta mă încred, că Tu, în marea Ta bunătate şi iubire de oameni nu mă vei lăsa şi mă vei salva din noroiul păcatelor mele.

Îmi cunosc păcatele mele, atâtea câte Tu ai îngăduit să le văd, dar nădăjduiesc în mila Ta... Te mai rog ceva Iisuse atunci când vei vedea că îmi lipseşte până şi nădejdea să nu mă părăseşti şi să fii mereu cu mine aşa cum Tu ne-ai promis până la sfârşitul veacului.

Fie voia Ta şi nu a mea, Amin