Mai merit să trăiesc?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne ajută!
Am multe probleme, iar eu sunt de vină pentru toate problemele. Întrebarea mea ar fi: mai am o șansă să trăiesc dacă mi-au întors spatele toți din familie și se roagă să mor? Am rămas singură și nu știu dacă mai am de ce trăi pentru că, dacă mă urăsc toți și nu vor să mă ierte, atunci ce rost mai are viața? Să mă rog să mor și eu? Ce să fac?
Dana

Da, Dana mea, meriți să trăiești. Nimeni nu ne poate lua acest merit. Cei dragi, cei dezamăgiți de noi, cei față de care am greșit, au voie să se supere, să-și dorească să nu mai trăim sau să ne refuze dragostea, și asta e ceva foarte dureros pentru noi, dar nu ne ia dreptul de a mai trăi, ci dimpotrivă, ni-l subliniază pentru a ne arăta cât de urgent este să ne îndreptăm viața.
Acum, important este ca tu să alergi la Cel ce ți-a dat viața și îți dă dreptul să mai trăiești și să biruiești căderea de acum, oricare ar fi ea. Acum să te rogi să nu mori, ci să te naști la o nouă viață. Să trăiești! Acum ai ocazia uimitoare de a vedea că atunci când toți ne părăsesc, pe drept sau pe nedrept, și nici nu mai putem face nimic, Domnul face ce nu I-am dat voie până atunci, adică are grijă de noi. Te rog, verifică acest lucru!
Mai întâi împacă-te cu Dumnezeu prin pocăință și apoi cu tine. Acceptă că ai greșit și că acum nu știi ce să faci și că ai nevoie de Dumnezeu ca să te lumineze și să te reorienteze. Apoi, te rog să te rogi pentru toți cei care se roagă să mori și să-i binecuvântezi pe toți cei care te blestemă. Spune cât poți de des: „Doamne, vindecă sufletul meu că am greșit Ție!” și „Doamne binecuvintează pe Cutare”, adică pe fiecare dintre cei care te-au părăsit.
Ne vom ruga și noi pentru tine și te rog să-mi mai scrii ca, pas cu pas să poți afla ieșirea de care ai nevoie și să te așezi pe Cale. Ai grijă de tine și crede în iubirea lui Dumnezeu!

Cu încredere și binecuvântare,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar