L-a chemat la el Eminescu...

Versiune tiparTrimite unui prieten
Magdalena Albu

           

                                                     
                     In memoriam GRIGORE VIERU

     Știam că așa se va întâmpla. Într-un fel sau altul, Grigore Vieru trebuia să aibă destinul Doinei și al lui Ion Aldea Teodorovici, pentru că Limba Română a simțit întotdeauna nevoia să-i identifice în eternitate. O eternitate, pe care, de altfel, o vom simți cu toții mai devreme sau mai târziu, la ceasul când cumpăna vieții se va înclina ușor, cu un taler înspre țărână, vestind printr-o ultimă bătaie de clopot finalul spectacolului într-un singur act al fiecăruia numit VIAȚĂ... Dar, ceea ce sigur au uitat cei care îi așteptau cu înfrigurare moartea Poetului, este faptul că, pentru Grigore Vieru, viața de-abia de acum începe cu adevărat. Moartea nu este totuna cu sfârșitul pentru El. Prin ea, Poetul va căpăta ceea ce dușmanii cei multi și întotdeauna răi s-au chinuit din răsputeri să-i șteargă: Taina. Aceea de a fi ne-murire înainte de a cunoaște cu adevărat moartea...
   Grigore Vieru, înainte de toate, a fost un rost. Rostul unui popor care avea speranța destinului său istoric prin Cuvântul și prin patima trăirii sale în Eminescu, în verbul Limbii Române și în sufletul cald și ocrotitor al mamei, unde și-a găsit, de altfel, el însuși propriul său drum. Numele patriei sale, Basarabia, s-a identificat, în toată esența sa, cu numele Poetului. Și dacă mâna palidă a morții odihnește acum definitiv durerea strânsă anotimp după anotimp în inima lui plină de neliniști, urma trecerii sale pământene va fi un etern răsărit de soare, în care nu va apune niciodată substanța sacră a Cuvântului românesc...
    Grigore Vieru va mai rostui și de acum înainte încă, prin lumina Abecedarului său, destine și, prin forța versului, conștiințe. Pentru că, un mare Poet poate să cucerească, în locul unei mari desfășurări de oști, o lume și poate să aprindă, în lipsa unui preot, candela credinței în Dumnezeu. Asta a facut Poetul suferinței malului de Prut: a întors la esența ei adevărată o Limbă și și-a vindecat cu ea rănile sângerânde ale sufletului său...  Destinul personal croit din cuvinte Aici va fi de acum înainte litania poporului Basarabiei, din al cărei pământ s-a întrupat ca să fie OM și s-a dat spre răstignire ca să devină simbol...
      Se poate spune că, la mijloc înghețat de ianuarie, EMINESCU l-a chemat cu nerăbdare la el pentru totdeauna, însă... Acolo sus, printre stelele cu licăr rece și palid ale Universului nostru enigmatic, unde, fiecare dintre noi, într-un anume ceas dintr-o necunoscută zi, va ajunge...