…Offff, cât de amară este suferința în dragoste!... mai amară decât fierea, și cât de amar este eșecul în iubire… mai amar decât pelinul! Numai cei care au trecut prin asta cunosc gustul acestei dezamăgiri cumplite. Inima în două se rupe și sufletul tremură din toate încheieturile atunci când dragostea îi este rănită. Și din păcate din ce în ce mai multe suflete poartă aceste răni, de parcă îți vine să și spui că „Dragostea-i un război nedrept”.

Milioane de inimi zac invalide, adânc rănite și neputincioase pe întreg pământul, și mai rău de-atât că cele mai multe bat în pieptul tinerilor de astăzi.

Iar dacă nu ar fi de-ajuns toate acestea, diavolul, ucigaș de oameni, atât așteaptă ca să robească cu deznădejdea și disperarea inima căzută la pământ, pentru a o arunca în focul cel veșnic prin poarta sinuciderii fizice și sufletești. Da!, există și sinucidere sufletească.

Întotdeauna când ești rănit în dragoste ai tendința să-ți pierzi încrederea în oameni, și de durere cei mai mulți fac greșeala de a-și pune lacăt pe inimă, fără să se mai gândească la Hristos. Ani de zile din viață, mulți își poartă sufletul în spate ca un cadavru, fără a mai fi în stare să zâmbească, să se dăruiască și… să iubească. Aceasta este sinuciderea spirituală, când stai ca o frunză purtată în vânt, căutând afecțiunea doar pentru a evita singurătatea și plictiseala. Păcat, pentru că dacă nu ar fi fost Hristos atunci chiar ar avea sens să te întrebi de ce să iubești, dar pentru că Hristos a biruit suferința pe cruce, lucrurile stau cu totul altfel.

După multe „De ce tocmai eu?”, spuse fără răspuns, se întâmplă ca inima să se smerească și în sfârșit să se roage sincer Domnului. Atunci apare și răspunsul la cauza tuturor suferințelor tale: „Pentru că ai încercat să iubești în afara lui Hristos”. Dumnezeu este însăși iubirea, și pentru că mulți dintre noi am vrut să iubim pătimaș, în afara poruncilor lui Dumnezeu… suferim. Suferim pentru că fiind făcuți din iubire și pentru iubire, totuși trădăm iubirea. Suferim pentru că nu am vrut să știm cum să iubim.

Lăsând deoparte particularitățile fiecărei povești de dragoste, aproape toate au câteva lucruri comune ce duc la suferință și eșec:
În centrul relației cu cel pe care îl iubim nu se află Dumnezeu, sau se află doar la modul teoretic. Iubirea fără Dumnezeu este trecătoare, de fapt este nevrednică să poarte numele de iubire, întrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veșniciei, și a mântuirii. Fie și dacă numai unul din cei doi nu-l primește pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povară. Pentru ca o iubire să dăinuiască trebuie să urmăm modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu și persoana pe care o iubesc. Pe scurt „adezivul” dintre două jumătăți este Dumnezeu. Tot ce este în afara Lui piere.
Se întâmplă să îl iubim pe cel după care suferim mai mult decât pe Dumnezeu. „Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Aceasta este ordinea și nu invers. Încercând să facem altfel ajungem iar să suferim.

De cele mai multe ori îl iubim pe cel după care suferim într-un mod pătimaș, trăind în curvie și (sau) preacurvie. Dragostea trupească înainte de căsătorie nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulți tineri trăiesc astăzi în concubinaj, refuzând responsabilitățile vieții de familie și încearcă să „fure” doar plăcerile, dar pentru asta mai devreme sau mai târziu regretă amarnic.
O altă cauză ce duce la despărțiri sau divorțuri sunt avorturile. Aceste blestemate crime, crima propriilor copii, care sunt rodul dragostei fie ea și pătimașă, se întorc împotriva noastră, pentru că atunci când îți ucizi propriul copil dai în temelia dragostei.

Dar primul pas greșit pe care îl facem este că nu ne rugăm la Dumnezeu să ne scoată în cale jumătatea. Oooo! cât de important este să ne rugăm Domnului ca să ne rânduiască viitorul soț (viitoarea soție)! Dumnezeu este Stăpânul inimilor și El singur știe cel mai bine care ne este jumătatea. Trebuie doar să ne smerim și să cerem. Mulți dintre noi, cei tineri, nu suntem conștienți de acest lucru… atât de simplu.

Circulă o vorbă că timpul vindecă rănile dar nu este adevărat. Mulți tineri rămân cu sechele și pornesc la drum nevindecați, făcându-și și mai mult rău, inclusiv persoanei pe care vor să o iubească.

Inima nu o vindecă decât Dumnezeu, și o vindecă desăvârșit, numai să vrem. Așadar, pentru a putea porni pe drumul căsătoriei, trebuie să cerem vindecare de la Domnul, pentru că bolnavi și șchiopătând cu inima nu ajungem departe, iar la prima încercare mai grea ne prăbușim.
Pentru toți cei care au suferit și suferă din dragoste, arătând stăruitor către Hristos, aș scrijeli pe largul cerului „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”.

„Doamne Iisuse Hristoase, nădejdea, iubirea și iertarea noastră, revenindu-mi în fire ca fiul risipitor, strig din străfundul inimii mele și din toată puterea mea: Nu mă lăsa Doamne, nu mă lăsa! Vindecă-mi durerea cea grea și amarul inimii căci zac neputincios la pământ și n-am putere să mă mai ridic. Tu singur ești doctorul inimilor și sufletelor noastre și doar la Tine găsesc vindecare. Inima flămândă de iubire am hrănit-o cu păcat și cenușa iluziilor, încât zac în lacrimi multe și întristare grea. Dar nu-mi pierd nădejdea și strig: Zidește-mă din nou Doamne, zidirea ta căzută”. Și-Ți mulțumesc Doamne pentru amarul pe care l-am gustat, căci m-a făcut să mă întorc la Tine iar acum te rog stăruitor: Învață-mă Doamne să iubesc cu iubirea Ta și cu lacrimi de pocăință spălându-mi inima, să primesc dragostea. Amin”.
Bucurați-vă!