Măicuță, cu atâtea activități, răspunderi și corespondențe în care sunteți implicată, când mai aveți timp să faceți canonul de rugăciune? Oare monahul nu are cea mai mare aplecare spre rugăciune? Dacă nici monahul, cel ce are știința și s-a încredințat lui Dumnezeu nu se mai roagă, cine va mai pune genunchiul la rugăciune pentru neamul ăsta oropsit? Oare pentru monahiile românce nu Sfânta cuvioasă Teodora de la Sihla este modelul? Mie mi se pare că este rânduiala noastră strămoșească în pericol dacă și maicile au ieșit din mănăstire în lume... E nobilă, utilă și urgentă asistența socială în țară, dar nu am școlit noi, de 20 de ani, atâtea generații de asistenți sociali? Nu avem psihologi scoși pe bandă rulantă din atâtea facultăți la zi, la fără frecvență și Dumnezeu mai știe cum? Nu avem preoți în parohie și duhovnici? Am fost sigură până acum că Dumnezeu a pus în mănăstirile noastre aluatul cel bun, ca să nu se piardă neamul românesc în vâltoarea asta a migrației. Am sperat că monahii păstrează cu sfințenie sfintele predanii și odată cu ele conservă în mănăstiri meșteşugurile noastre strămoșești, și sfânta rânduială din străbuni! Nimic din ceea ce am văzut pe site nu are roadă mai mare ca rugăciunea. Câți alcoolici ați întors la calea cea dreaptă? Câte avorturi ați împiedicat? Povățuirea nu ține de foame iar toate tarele cu care se luptă un asistent social nu ar exista dacă nu s-ar fi luat munca de la oameni și odată cu ea bunăstarea, viața morală și demnitatea. Când se trăiește la limita subzistenței cred că vă luptați cu morile de vânt, dar în mod sigur pierdem cu toții și lucrarea rugăciunii de foc a monahului.
Lumea nouă a adus și peste noi, neam străvechi cu sfântă așezare apostolică, această confuzie ce strică rostul femeii, chit că e mireană sau monahie. Călugării acum scriu romane și fac polemici pe internet, țin conferințe, fac serviciu de profesori universitari, sunt coordonatori de programe sociale și de toate felurile, vorbesc la radio și televizor, scriu tratate, dar astea nu au nici o valoare dacă pentru rugăciune nu mai au timp.
E impresionantă râvna de a sluji ca maica Tereza bubele societății cu iluzia de a le vindeca! Prețul acestei slujiri este pierderea rugăciunii. Ori noi, după 70 de ani de ateism, avem inima friptă de dorul rugăciunii, avem nevoie de rugăciune ca de vitamine pentru că suntem slăbănogiți după ieșirea din comunism. Atâtea generații de slăbănogi! Dacă femeia mireană cade mereu alături de Marta, monahia era numai alături de Maria. și așa trebuie să fie. Ei nu i se scuză grija de multe!
Îmi iertați îndrăzneala! Dumnezeu să vă dea putere și să facă de folos truda și jertfa dumneavoastră.
E.
Draga mea surioară în Domnul,
Primesc cu gând curat și înțelegere mesajul frăției tale și te rog să faci la fel cu răspunsul meu.
Așadar, lucrarea mănăstirii noastre nu este asistență socială, ci ascultare și slujire monahală ca și cu rugăciune, după cum ne cere și ne dă putere Mântuitorul Cel Viu și lucrător în Sfânta Lui Biserică. Tot ce facem noi, de la consiliere până la formare, este rugăciune. Orice apel la psihologie sau știința modernă a omului este doar calea pe care o folosim ca să ajungă rugăciunea noastră la urechea și inima celui care ne caută. Duhul slujirii noastre este duhul Sfântului Siluan, este duhul rugăciunii pentru aproapele și pentru întreaga lume, chiar dacă forma exterioară pare diferită.
Ca să înțelegi, cât de cât, ce vreau să spun, și păstrând diferența de la cer la pământ dintre Sfântul Siluan și noi, o să-ți redau mai jos un cuvânt al Sfântului Nicolae Velimirovici despre rugăciunea Sfântului: Starețul Siluan mi-a fost și mie părinte duhovnicesc. Odată l-am întrebat: „Părinte, această agitație omenească nu vă tulbură mintea și rugăciunea? N-ar fi fost mai bine pentru Sfinția Voastră să viețuiți în Karulia și să trăiți în pace ca Părinții Artemie, Dorotei și Calinic? Sau, și mai bine, să trăiți într-o grotă îndepărtată ca Părintele Gorgonie?”. „Dar eu trăiesc într-o grotă,” mi-a răspuns Părintele, „trupul îmi este grotă pentru suflet și sufletul meu este grota Duhului Sfânt. Iubesc poporul lui Dumnezeu și-l slujesc fără să-mi părăsesc grota pentru asta...”
Apoi, eu cred, suflet drag, că nu „rânduiala noastră strămoșească ” e în pericol, ci sufletul meu și al neamului meu și al tuturor celor care L-au pierdut pe Dumnezeu în vâltoarea acestei lumi și nu mai află calea de întoarcere Acasă, în Sfânta Biserică!
Dacă Dumnezeu a îngăduit ca noi să primim binecuvântarea și ascultarea să facem acest fel de rugăciune și slujire, nu ne rămâne decât să-I mulțumim și-I dăm slavă, rugându-ne să ne mântuim cu mila Lui și cu rugăciunile sfinților Săi și ale întregii Sale Biserici.
Cât despre câți și ce au făcut prin ce facem noi, nu este al nostru să ne întrebăm sau să socotim. Și nu acesta este motivul pentru care mă cutremur la gândul Înfricoșatei Judecăți!
Cu recunoștință pentru dragoste, cu rugăciune și cu nădejdea că ne vei pomeni și pe noi în rugăciunile frăției tale,
Maica Siluana
Draga mea surioară în Domnul,
Primesc cu gând curat și înțelegere mesajul frăției tale și te rog să faci la fel cu răspunsul meu.
Așadar, lucrarea mănăstirii noastre nu este asistență socială, ci ascultare și slujire monahală ca și cu rugăciune, după cum ne cere și ne dă putere Mântuitorul Cel Viu și lucrător în Sfânta Lui Biserică. Tot ce facem noi, de la consiliere până la formare, este rugăciune. Orice apel la psihologie sau știința modernă a omului este doar calea pe care o folosim ca să ajungă rugăciunea noastră la urechea și inima celui care ne caută. Duhul slujirii noastre este duhul Sfântului Siluan, este duhul rugăciunii pentru aproapele și pentru întreaga lume, chiar dacă forma exterioară pare diferită.
Ca să înțelegi, cât de cât, ce vreau să spun, și păstrând diferența de la cer la pământ dintre Sfântul Siluan și noi, o să-ți redau mai jos un cuvânt al Sfântului Nicolae Velimirovici despre rugăciunea Sfântului: Starețul Siluan mi-a fost și mie părinte duhovnicesc. Odată l-am întrebat: „Părinte, această agitație omenească nu vă tulbură mintea și rugăciunea? N-ar fi fost mai bine pentru Sfinția Voastră să viețuiți în Karulia și să trăiți în pace ca Părinții Artemie, Dorotei și Calinic? Sau, și mai bine, să trăiți într-o grotă îndepărtată ca Părintele Gorgonie?”. „Dar eu trăiesc într-o grotă,” mi-a răspuns Părintele, „trupul îmi este grotă pentru suflet și sufletul meu este grota Duhului Sfânt. Iubesc poporul lui Dumnezeu și-l slujesc fără să-mi părăsesc grota pentru asta...”
Apoi, eu cred, suflet drag, că nu „rânduiala noastră strămoșească ” e în pericol, ci sufletul meu și al neamului meu și al tuturor celor care L-au pierdut pe Dumnezeu în vâltoarea acestei lumi și nu mai află calea de întoarcere Acasă, în Sfânta Biserică!
Dacă Dumnezeu a îngăduit ca noi să primim binecuvântarea și ascultarea să facem acest fel de rugăciune și slujire, nu ne rămâne decât să-I mulțumim și-I dăm slavă, rugându-ne să ne mântuim cu mila Lui și cu rugăciunile sfinților Săi și ale întregii Sale Biserici.
Cât despre câți și ce au făcut prin ce facem noi, nu este al nostru să ne întrebăm sau să socotim. Și nu acesta este motivul pentru care mă cutremur la gândul Înfricoșatei Judecăți!
Cu recunoștință pentru dragoste, cu rugăciune și cu nădejdea că ne vei pomeni și pe noi în rugăciunile frăției tale,
Maica Siluana