Sărut mâna,
Vă aduc un subiect nou. Umblă în lume un film şi o carte: " Secretul " în care este prezentată principala lege a universului: Legea atracţiei. Se arată şi o hartă cu emoţiile pozitive şi negative umane şi că suntem ceea ce gândim, adică gândurile negre atrag energie negativă şi invers. Se mai spune că un om avea în buzunar o piatră şi dimineaţa când o punea în buzunar se gândea la un motiv pentru care să fie recunoscător. Până aici nimic rău (după mine), dar mai apoi se spune că dacă vrei, de exemplu o maşină scumpă, să o ceri universului (Dumnezeu), să aştepţi cu speranţă şi să te vizualizezi la bordul ei.... ori aşa ceva nu cade din cer şi nu fără muncă. Am eu impresia că predică materialismul, că aici e raiul şi că poţi avea milioane de dolari dacă ceri universului, soţul iubit şi casa visurilor tale... predicate de nişte oameni care sunt "filosofi", sau autori de cărţi. M-am lăsat puţin dusă de val, mărturisesc, dar căutând pe internet mai multe despre această lege am aflat că de fapt filmul este făcut de adventişti. Ce părere aveţi?
Dar nu e oare mai important să ne facem casă în ceruri? Aşa ipotetic. (Nu zic că sunt eu cea mai bună creştină să merit raiul). Am impresia că aceste posesiuni de care se vorbeşte (maşini, case, conturi în bancă) mă vor afunda şi mai tare în lumea materialistă.
Aştept opinia dumneavoastră.
Cu drag, Carmen
Fetiţa mea dragă
Aşa e, e mai important să ne facem casă în ceruri, dar, din păcate, oamenii nu mai au organul cu care să dorească această casă. E mort! Mort, mort! Acest organ e duhul omului, acea dimensiune a sufletului făcut să trăiască în Cer cu Cei din cer! Şi prin viaţa care izvorăşte de acolo să trăiască şi pe pământ "ca în cer!". Vezi, nu e de dispreţuit pământul, şi nici casele din pământ, pentru că ele sunt chemate să fie loc de întâlnire cu Cerul, să fie sfinţite de omul sfânt care le locuieşte!
Avem aici două tendinţe greşite: una - să ne dorim doar casă pe pământ şi alta - să ne dorim doar casă în cer! Dar Domnul ne-a făcut din ţărână ca să facem din ţărână cer! Asta da Vocaţie!
Şi încă o precizare: Cerul nu e sus, deasupra capului nostru, ci în noi, în adâncul cel mai adânc din noi, acolo unde ţărâna ţine în căuşul ei Suflarea lui Dumnezeu! Aşa că, pentru a ajunge să ne facem casă în Cer, copil iubit, e vreme să căutăm Calea către Casa din noi, către inima noastră în care este Iisus Domnul de la Botez şi la uşa căreia bate mereu să ne deschidem iubirii Lui!
Calea e El, Domnul! Şi mergem pe Ea cu Maica noastră, Sfânta Biserică!
Cu drag,
M. Siluana