Câteva cuvinte celor care, cu toată rugăciunea, li se pare că nu se întâmplă nimic

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă maică Siluana,
Sărut mâna!
Adresez pe această cale câteva cuvinte celor care, cu toată rugăciunea, li se pare că nu se întâmplă nimic.
Maică, știu că suferi cu fiecare care suferă și simți cu fiecare neputincios, pentru că suferința omului credincios e mai mare decât a celui care nu crede. Eu te rog, nu te amărî prea tare, căci ce ne-am face dacă Măicuța noastră nu ne va mai adresa nici măcar un cuvințel din când în când! Ne este de mare folos, cu toate că uneori îmi vine să-ți strig: „n-ai dreptate”, sau: „nu te înțeleg”, sau..., sau. După un timp mă liniștesc și iar te îmbrățișez în gând, căci știu că nu de la tine zici, ci de la Domnul!! Aș vrea să te știu cu multă putere de muncă precum ai dovedit, căci cu cât te lovim mai rău (suferințele noastre sunt răni pentru Sfinția ta, paratrăsnetul de care vorbea cineva), cu atât stai mai drept. Dumnezeu să te binecuvânteze!
Acum, prieteni dragi și împreună lucrători cu Maica, care sunteți dezamăgiți că nu se vede sau nu se schimbă nimic în viața voastră, vreau să vă spun că nu sunteți singuri. O, dacă ați ști câți sunt! De când mă rog la Dumnezeu să facă ceva cu cineva drag mie, și nu se întâmplă nimic. Și n-am cerut mare lucru, am vrut ca (de câțiva ani de zile) să mă însoțească măcar o dată la Sfânta Liturghie... și nu se întâmplă nimic. De dimineață încep cu binecuvântarea a toată lumea, încerc să-i iert pe toți chemând pe Domnul, câteodată răspund la provocări și iar îmi aduc aminte că Duhul Sfânt nu vrea asta... A răspunde înapoi e „distracția” dracilor, și-mi pare rău, și iar binecuvântez și iar o iau de la început. Câteodată sunt un om blazat și resemnat și nu mai știu încotro să o iau, totuși știu că deznădejdea e lucru greu, înseamnă să uiți Jertfa de pe Cruce, și asta nu e voia Lui, căci pentru păcătoși a pătimit, nu pentru drepți. Așa că am zis în clipe grele: „Doamne, în grija Ta îl pun pe cel drag mie, că eu n-am nicio putere”. Și m-am liniștit și zbuciumul a plecat de la mine cel puțin pentru un timp. Știu că nu întotdeauna e cum „vedem noi”. Poate că cel pentru care mă chinuiesc atât de mult, e de mult mântuit, bolnav fiind, de unde știu eu ce așteaptă Dumnezeu de la el, poate un simplu Doamne ajută. Și cum spuneam, cu toată insistența în rugăciune, nu se schimbă nimic, ba parcă mai rău se învrăjbesc fronturile. Și ce-i de făcut, care e alternativa? Să mă întorc înapoi la vremurile „nesimțitoare”, când spuneam un Tatăl nostru pe zi și acela cu gândul împrăștiat, mergem o dată pe an la biserică, și în rest gândul mi-era „vândut” grijilor lumești, când cea mai mică veste proastă mă băga în panică... și multe altele, nu le mai scriu. Să nu fie niciodată, prefer să mor decât să mă întorc înapoi. Astăzi dacă se „întâmplă ceva greu”, nu mai zic nimic, decât atât: „Dacă e voia lui Dumnezeu, să fie!”. Rugăciunea s-a simplificat pe zi ce trece. M-am depărtat de la toate dorințele mele afișate cu multă îndrăzneală, nu mai știu decât atât: „Facă-se voia Ta, Doamne, și ajută-mi să primesc voia Ta, și Te rog mult, nu lua rugăciunea mea și mila Ta de la mine!”. Am înțeles că Dumnezeu nu face nimic la comanda mea, nici nu mă răsplătește pentru că m-am rugat, indiferent cât de greu ar fi momentul. Duhul Sfânt vine când vrea El, nu ști de ce a venit, nici de ce a plecat, dar dacă te-a vizitat o dată ești un om plin de dor, doar doar ar da Dumnezeu să se mai repete!!! Și oricât de mari ar fi necazurile, nu poți uita că ți-a dat un semn, parcă ar spune: „Te-am auzit, ai răbdare!”. Cercetați-vă care vreți și vedeți dacă nu cumva ați primit ceva și nu i-ați dat atenție, un semn cât de mic! Am zis o dată în sinea mea: Bun „limitator” ne-ai pus, Doamne: cine va suferi până la sfârșit acela se va mântui. Dar cine poate? Numai Tu. Fie mila Ta cu noi! Aș vrea ca aceste cuvinte să fie oarecum de încurajare pentru unii, căci oricum te-ai adresa nu-i poți „atinge” pe toți. Fiecare suflet cu sensibilitatea lui.
Mă iertați dacă găsiți totul de prisos! Știu, sunt momente în viață de blocaj, când pur și simplu „nu mai încape”, nici un cuvânt nu ne mai poate atinge. E ca și cum aș spune unei văduve care a îngropat trei oameni într-un an de zile că nu există moarte. Va considera că-mi bat joc. Sunt momente când omul nu are nevoie decât de liniște, de tăcere, de prezența cuiva și nimic altceva. Dacă cineva e într-o astfel de situație, să ne rugăm pentru el, trec și astfel de momente, cu mila Lui. Uneori ajunge și un singur Doamne, gândul la Dumnezeu e singurul medicament, altă alternativă eu nu am găsit. Însuși gândul la El este o binecuvântare, căci e tot lucrarea Duhului, căci omul nu poate nimic singur. Și eu cred că dacă eu mă gândesc la El, El a fost primul care s-a gândit la mine și lucrul acesta îmi dă putere.
Acum, Măicuță dragă, să-ți mai spun unele „perle” de-ale mele, să nu creadă cineva ceva greșit despre mine. Îmi vin fel de fel de gânduri, de exemplu: Oare Dumnezeu are nevoie de asupritori ca să se nască sfinți, sau era nevoie de X. ca să existe un Sfânt Valeriu? Sau ne vorbești de întâlnirea cea mare cu toți... buni și răi etc. Sincer îți spun, eu nu țin neapărat să mă întâlnesc cu mulți, mai ales cu persoane pentru care am suferit atât de mult. Nu că aș vrea să fie cineva pedepsit, nici dușman de dușmanul meu să nu știe ce e iadul, dar această posibilă bucurie de a întâlni pe nu știu cine, nu există. Aștept întâlnirea cu Domnul, în rest, bucurie pentru toată lumea. De unde știu eu cum au evoluat toți, poate că nici nu ne mai cunoaștem, poate suntem străini. N-am nici cea mai vagă idee. Știu că Duhul Sfânt va preface toate, și necazurile și suferințele uitate vor fi, dar acum nu am putere să și recepționez aceste cuvinte.
Nu mai scriu, să nu plictisesc, întrebările sunt multe, și nu voi pricepe niciodată nimic dacă nu mă vei lumina Tu, Doamne!
Doamne ajută și mă iertați!
Maria

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar