Îmi amintești foarte mult de mama mea, care este extrem de încântată de starea de autocompătimire în care se găsește.
A rămas cantonată în starea aceasta de la divorțul de tatăl meu. De atunci au trecut nici mai mult, nici mai puțin decât...douăzeci de ani. Nu se poate bucura de nimic din viața ei, își țipă „nefericirea” pe toate ulițele.
Cei din jur trebuie să ne mișcăm pe vârfuri, ca nimic nu o poate mulțumi. Acum eu am familie, copil, însă nu se poate bucura de noi, pentru că preocuparea ei principală este mila de sine. Am suferit de această boală a autocompasiunii și eu și am scăpat de ea, „culmea”, chiar cu ajutorul Seminarului Să ne vindecăm iertând. Seminarul m-a învățat foarte multe despre mine. M-am spovedit cu multă sinceritate de toate urâciunile mele sufletești la duhovnic.
Maica îmi spunea la un moment dat că onestitatea este primul pas spre vindecare. Și am înțeles mesajul. Imaginea despre mine însămi s-a spart în mii de cioburi, eu am urlat de durere.
Însă cred că am învățat să trăiesc și să vreau să aflu pentru ce a suflat Dumnezeu suflare de viață peste mine.

Hristos se dă spre jertfa în fiecare Sfântă Liturghie. O face și pentru mine și pentru tine, Dori. Este prețul de răscumpărare pentru păcatele noastre. Este asta puțin lucru pentru tine?
Silvia