Sărut mâna, Maică!
Aş vrea să-i scriu ceva celei care a spus că nu se poate integra, că nimeni nu o acceptă. Mai exact, aş vrea să întăresc ceea ce aţi spus referitor la aspectul fizic, şi anume că există în lumea asta nenumărate fete frumoase şi, în acelaşi timp, nefericite. Aş merge încă şi mai departe: există o mulţime de fete frumoase, cu bani, cu o mulţime de posibilităţi pe toate planurile, ba chiar talentate în diverse domenii, cu un potenţial mare, atât intelectual, cât şi sufletesc, dar care nu reuşesc să găsească Bucuria cea adevărată şi care suferă în singurătate din cauza lipsei de afecţiune, de dragoste şi de înţelegere din partea celor din jur. Şi nu rareori ele ajung să se distrugă fizic, prin diverse boli de nutriţie (de exemplu anorexie) în speranţa că, într-un final, vor fi acceptate şi iubite... Ajung să se îmbolnăvească, să cadă în depresii, să se urască pe sine şi să nu poată să se accepte. Adesea, ele plâng, nevăzute de ochi omeneşti, ascunse într-un colţ al camerei, în miez de noapte, atunci când singurătatea şi durerea apasă de mii de ori mai mult... Iar dimineaţa, deşi obosite sau la fel de îndurerate, pleacă la şcoală, la facultate sau la servici, camuflând suferinţa în spatele unui fond de ten care „face minuni” sau pur şi simplu printr-un zâmbet larg, despre care numai ele ştiu cât este de fals...
Apoi, întreaga zi râd şi zâmbesc alături de colegi, păşesc printre oameni pline de încredere în sine , îmbrăcate frumos şi elegant, se distrează alături de ceilalţi, eventual ies la un suc sau printr-un club, ... şi par să uite de tot ceea ce le apasă. Nimeni nu vede NIMIC. Nimeni nu vede ADEVĂRUL. Iar când ajung acasă, când sunt din nou singure, rămase cu sufletul la fel de pustiit, de obosit şi deznădăjduit, când îşi dau seama că toată ziua ce a trecut a fost numai o mascaradă şi o minciună, când se topesc de dorul unui suflet în care să-şi scalde durerea, când privesc cei patru pereţi şi nu visează decăt la o îmbrăţişare caldă, la un cuvânt mângâietor, la un umăr pe care să plângă... Şi vai de astfel de persoane, dacă nici măcar în familie nu există cineva înaintea căruia să se poată deschide! Vai de astfel de persoane dacă şi în familie domneşte aceeaşi răceală şi superficialitate, dacă şi faţă de cei dragi trebuie să mascheze rănile şi frământările interioare!
Aş îndrăzni să spun ceva încă şi mai şocant, nu numai pentru Oceania, ci pentru toate persoanele care citesc aceste rânduri: aceste fete sunt cu mult mai NEFERICITE decât cele aparent neînsemnate, care nu sunt nici frumoase, nici prea inteligente şi care poate nici nu au o stare materială bună. Motivul? PENTRU CĂ ELE ÎŞI GĂSESC MULT, MULT MAI GREU PRIETENI ADEVĂRAŢI!
Nu are rost să insist asupra faptului că o persoană care în exterior le are pe toate va fi invidiată, va fi trădată de aşa - zişi „prieteni” care vor urmări numai propriul interes, iar ea, sinceră şi în căutarea unor suflete cu care să se înţeleagă şi să împărtăşească gânduri, sentimente, frământări, bucurii sau dureri, ... le va cădea în capcană. Degeaba conştientizăm necesitatea precauţiei în raporturile cu oamenii. O inimă tristă şi îndurerată adesea se înşeală pentru că nu mai are forţa să meargă până la capăt, însetează atât de mult după dragoste, încât ajunge să o confunde (iar Dragostea adevărata este de nedescris şi de neconfundat!); suferinţa lăuntrică îi paralizează capacitatea de a SIMŢI în mod corect. De fapt, cum ne dăm seama dacă putem avea încredere în cineva sau nu? INIMA NOASTRĂ O SPUNE. Mai exact Hristos şopteşte în inima noastră răspunsul - şi de aceea trebuie să fim mereu „conectaţi la satelitul Doamne”, cum spunea părintele Rafail, ca să recepţionăm mesajul. Numai aşa suntem siguri că nu am ratat o mare şansă: de a ne folosi şi de a învăţa de la oameni minunaţi şi de a-L slăvi pe Dumnezeu pentru bucuria ce ne-o dăruieşte prin ei!

Există ceva pe care eu îl consider un dar de sus şi pe care îl numesc MINUNE: să întâlneşti un om şi să simţi din prima clipă că poţi avea încredere în el. Este o MINUNE că după ani şi ani în care ai căutat zadarnic în jurul tău, Hristos îţi dăruieşte un suflet, îţi pune lângă tine o inimă care să bată în acelaşi ritm cu a ta, care să te iubească pentru ceea ce eşti, fără măşti obositoare, fără artificii lipsite de noimă, înaintea căruia să poţi fi tu însuţi şi să nu te temi de asta! (şi aici nu mă refer numai la iubirea dintre un barbat şi o femeie, ci la orice prieten(ă) sincer(ă) care vine - aparent din senin - în viaţa ta şi ţi-o luminează)... Acela e darul lui Dumnezeu.
Ce am vrut să subliniez prin toate aceste lucruri este că dragostea nu ţine cont de frumuseţea exterioară, de slăbiciuni, de căderi (cu atât mai mult Dragostea cea mai scumpă din lume, care este Hristos). Iar de suferit, din cauza inadaptării, a neputinţei de integrare printre oameni, a lipsei de înţelegere, suferă şi cei frumoşi şi cei mai puţin frumoşi, şi cei bogaţi şi cei săraci, şi cei sănătoşi şi cei bolnavi. În spatele multor oameni „perfecţi”, care „radiază” de bucurie, se ascund mari şi tainice dureri, dar care nu-şi găsesc ieşirea din ei înşişi din cauza fricii.
Cred că foarte mulţi cunosc fraza următoare: „Nu vreau să mă deschid prea mult, nu vreau ca nimeni să ştie cum sunt cu adevărat pentru că, dacă ar şti, nimeni n-ar mai fi capabil să mă iubească...”
Ar putea părea atât de convingător şi de real... dar NU. Dragostea adevărată nu e aşa. Şi la această Dragoste toţi avem dreptul, toţi avem acces, toţi suntem chemaţi să o găsim şi să I ne dăruim... Nu ştiu câţi au căutat şi câţi au găsit răspunsul la întrebarea: „Ce este dragostea?”, dar e suficient să SIMŢIM şi să înţelegem CINE este DRAGOSTEA, ca toate în noi să se schimbe şi să ne recăpătam nădejdea.
Dumnezeu ştie că avem nevoie de alte suflete pentru a ne întări reciproc, oameni care să ne iubească şi pe care să-i iubim, dar uneori ne lasă complet singuri, lipsiţi de o asemenea mângâiere pentru a-L găsi mai întai pe El. Iubirea adevărată se naşte în lacrimile inimii noastre rănite şi deznădăjduite. Hristos se arată tocmai sufletului îngenuncheat, căzut şi părăsit, care nu mai nădăjduieşte în puterea omenească, pentru care nici o direcţie nu mai reprezintă o posibilă scăpare în afară de Cerul din care coboară Pacea şi Alinarea.

Pentru toate persoanele care nu sunt acceptate de cei din jur, care sunt marginalizate, batjocorite, ignorate, umilite, pentru care nu există decât răceală şi indiferenţă din partea familiei sau a presupuşilor prieteni: Hristos vă va dărui cu siguranţă dragostea după care însetaţi, şi alături de ea şi acceptarea mult râvnită... Dar nu poate da acest dar înainte de a fi sigur că-l veţi preţui şi ÎNŢELEGE aşa cum trebuie; de aceea aşteaptă inima voastră deschisă pentru a o vindeca şi mângâia, pentru a „rupe” din ea toate prejudecăţile şi concepţiile greşite, schemele cu care aţi supravieţuit până acum şi ataşarea bolnavă faţă de durere, ca apoi să vă puteţi bucura cu adevărat de MINUNEA pe care v-o pregăteşte: comuniunea sufletească cu alţi oameni, întru Duhul Sfânt...

***
Maică, dacă mesajul meu ar putea fi de folos, puteţi să-l postaţi pe site. Vă rog să mă iertaţi dacă am scris ceva nepotrivit!
C.