Când holda de seceri tăiată fu gata
Bunicul și tata
Lăsară o chită de spice 'n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele'n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica și mama
Scoțând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcă moaște cinstite și lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e fața lui Domnu Cristos.
Și iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Hrănește-mă carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice și mustu'n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.
Din curpenul viței ce'nfășură crama,
Bunica și mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul și tata
În joc de călcâie jucând nestemate,
Ce lasă ca rana șiroaie'nspumate,
-Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.
Și iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Adapă-mă, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice și mustu'n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate și lanuri mănoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Privește-Te'n vie și vezi-Te'n grâne
Și sângeră'n struguri și frânge-Te'n pâne.
Ca bobul în spice și mustu'n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu, viața de-a pururi a neamului meu.
(Închisoarea Aiud)