Sărut mâna şi Domnul să vă binecuvânteze în tot ceea ce faceţi .
 
Înainte de toate mi-a plăcut mult această sesiune şi am constatat că citind-o parcă mi s-au terminat toate acele De ce-uri care-mi frământau mintea. Aş vrea ca toată lumea să înţeleagă fragmentul ăsta. Oricum eu o să-l dau mai departe. E ca o mângâiere şi cu el se termină absurdul ăsta din mine .
Noi ne naştem în această lume şi lumea aceasta L-a respins pe Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea omului şi nu se amestecă în voia lui dacă nu este chemat. O face din iubire, o face din respect pentru demnitatea pe care i-a acordat-o omului de la început şi din iubire. Din iubire, pentru că numai astfel omul va putea vedea, simţi, trăi şi înţelege că nu este om cu adevărat fără Dumnezeu. Dumnezeu nu lucrează în lume ca o putere care face dreptate după legile şi dorinţele omului căzut, ci înlăuntru omului care a ales să nu mai aparţină acestei lumi şi să intre în Împărăţie.
Dumnezeu nu schimbă lumea, ci pe omul care-L primeşte şi crede în Numele Lui, împlinind poruncile după sfânta Lui rânduială. Prin împlinirea poruncilor, omul dobândeşte puterea de a se face fiu al lui Dumnezeu după har şi de a fi liber. Atunci toate devin noi pentru el şi cele din afară vor fi oglinda celor dinlăuntru. Atunci scopul lui nu va mai fi căutarea unor condiţii exterioare plăcute şi reconfortante, ci transformarea oricărui loc şi timp, în loc şi timp de întâlnire cu Dumnezeu, de trăire în El, de iubire cu El şi ca El, şi de înaintare cu El spre ţinta finală, care este dobândirea vieţii veşnice fericite. Căutând mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, după porunca Domnului, vom constata cu uimire că restul dorinţelor noastre se vor împlini de la sine!
Aşadar, dacă am suferit abuzuri şi dureri este pentru că cei care au făcut-o au fost liberi să aleagă, sau să se supună alegerii celor care i-au adus pe lume, de a trăi fără Dumnezeu, fără a asculta poruncile Lui. Au ales să rămână robi abuzurilor pe care le-au îndurat şi să le ducă mai departe ca pe un blestem. Oricare dintre noi a avut, sau va avea, un moment în care va putea alege liber cum să se poarte cu viaţa sa şi cu întâmplările ei. Toţi ajungem să alegem sau libertatea în şi cu Hristos, sau să rămânem robi ai evenimentelor exterioare, robi ai pornirilor lăuntrice şi ai sugestiilor demonice de a ne face dreptate sau de a ne răzbuna, dacă lucrurile nu merg cum ne place nouă.
Dar oricine a cunoscut gustul şi dezgustul lui „sunt liber dacă fac ce vreau” şi a suferit destul ca să înţeleagă că ce i se pare că voieşte nu este voia sa cea adevărată, va alege cu îndrăzneală să devină „rob” lui Dumnezeu, adică rob al iubirii, al iertării, al răbdării şi al bucuriei care nu este din lumea aceasta.
 
 Astăzi mă gândeam la ce grozăvie e păcatul ăsta. Oarecum e singura durere care o mai port cu mine. Pe mine mă doare căderea lui Adam şi căderea îngerilor. Şi mă gândesc la jerfa Domnului. Şi mă gândesc că şi îngerilor căzuţi li s-a oferit răscumpărare înainte de a fi alungaţi din rai pentru că aşa e Dumnezeu. Se oferă tuturor. Măicuţă, ştiţi că Domnul nostru se jertfeşte întruna de când cu căderea asta în păcat. Aicea pe pământ fiecare naştere a unui nou om este o nouă jertfă. Şi în fiecare secundă se naşte un om. Vă daţi seama cât de intens trăieşte Domnul pentru noi. Şi asta pentru că suntem aşa de loviţi de păcatul ăsta, de moştenirea asta a noastră.
Şi mai e ceva. M-am tot gândit de unde vine împietrirea asta a noastră. Aveam zile când îmi simţeam inima aşa împietrită. Şi am aflat şi răspunsul la întrebarea asta. Din uitare. Şi m-am întrebat iarăşi de unde vine uitarea. Şi Domnul mi-a răspuns. Uităm de Domnul pentru că nu ne rugăm. Auzisem asta şi într-o conferinţă de-a dumneavoastră că dacă am zice rugăciunea Doamne IIsuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătoasa, dacă am zice-o mereu, diavolul n-ar mai avea loc .
În mintea mea cumva aşteptăm aşa o dezpietrire în timp a inimii mele. Dar nu e aşa. Nu are nimic de a face cu timpul. E rugăciunea cea care înmoaie inima. Domnul să ne dea darul acesta la toţi. Asta mai vreau de la Domnul să-mi deschidă şi mie uşile Împărăţiei Lui, să-mi dea rugăciunea.
Ralu C.