Doamne ajută!
Voiam, Măicuţă, să vă împărtăşesc şi eu o bucurie care, pentru mine, a fost şi este mare, Mare, MARE! Acum sper să fie, să nu mă înşel, gândindu-mă că ne învăţaţi "meşteşugul bucuriei".
La ora asta cred că îmi va fi greu să redau ce am simţit la momentul respectiv, pentru că acum, adică azi, după destule zile - sună bine totuşi "destule zile" - m-a izbit schema, şi-a făcut simţită prezenţa.
Am început sesiunea 2. Cum spune acolo am făcut. În prima zi, făcând Acatistul Sfântului Duh, am descoperit în el un calmant; aducea şi bucurie, pace în suflet... o stare sufletească foarte bună şi de dorit! A doua zi la fel, ba chiar creştea pacea asta şi făcea să fie mai profundă starea. A treia zi a fost... miere, pentru că am simţit, în timp ce citeam, cum mi se umple inima de o (iertaţi-mi vă rog, handicapul în exprimare) pace... dar, Maică, cum să vă zic? Era de aceeaşi intensitate cu trăirile negative din schemă. Era atât de puternică. Parcă tot creştea bucuria aceea, pacea; în piept parcă simţeam că mă apasă intensitatea ei... (ca atunci când mă apăsa frica). Efectiv simţeam fizic, nu era imaginaţia mea. Ce să mai zic de somn? Somnul şi prezenţa mamei din cameră nu reprezentau un deranj pentru mine. Mama parcă devenise mobilă pentru mine, ceva static, adică (nu pot citi o rugăciune cu cineva lângă mine, decât dacă doarme). De bucuria asta mi-am dat seama abia a doua zi, când la prima vedere dispariţia acestei trăiri, care nu mai revenise, părea a fi ceva rău. Probabil că dacă nu exista această "părăsire", nu realizam ce dar - bucurie primisem cu o zi înainte. "Părăsirea" aceasta cred că m-a făcut să deschid ochii şi să preţuiesc şi să mai doresc. În zilele următoare nu a mai fost cu aşa intensitate, dar tot aducea pace şi linişte.
Asta am vrut să vă zic. Nu ştiu cât am reuşit să exprim trăirea aceea.
Mulţumesc mult! Şi Dumnezeu să vă binecuvânteze!
L.
Draga mea L.
Mulţumesc pentru bucuria împărtăşită şi Îl rog pe Domnul să o sporească şi să o statornicescă!
Ei, acum e acum, copil iubit! Acum, când ai gustat şi ai văzut că bun este Dumnezeu, nu vei mai avea nici o scuză în faţa conştiinţei şi inimii tale, când vei fi ispitită să alegi răzvrătirea, cârtirea, strigătele şi onomatopeele pe care le scot adolescenţii când dau de greu! Atunci va trebui să întâmpini impulsurile de răzvrătire, să le recunoşti ca fiind ale tale, să le accepţi şi să-L binecuvântezi pe Domnul că-ţi dă har şi mijloace de dobândire a harului, ca să biruieşti toate! Acum vei învăţa de la Domnul, prin harul acesta, cum să devii responsabilă şi liberă cu adevărat. Domnul nu ţi-a dat să guşti această dulceaţă ca să uiţi amărăciunea lumii şi a studenţiei în aceste vremuri. Şi nici că ai sau ai avut vreo restanţă. Ci ca să vezi şi să nu uiţi, că bucuria sfântă însoţeşte orice eveniment al vieţii, indiferent ce efect are el asupra trupului sau asupra afectivităţii noastre.
Am încredere în tine şi te aştept mereu cu drag.
Nu va fi uşor! Dar în Domnul toate sunt cu putinţă!
Cu drag şi respect,
M. Siluana