Vă mulţumesc din suflet, Măicuţă dragă! Vă mulţumesc, ştiu că v-aţi rugat pentru mine. Pentru că iată, mi-a fost mult mai uşor azi. Am citit o carte pe care am luat-o de la băiatul acela de acasă, " Sfaturi creştine pentru tineri". Şi mă gândeam: ce-i lipseşte să se schimbe. Nimic. E în Biserică, are tot ce e necesar, (ştie chiar şi de site-ul www.credo.ro. Si citeşte...). Numai că nu vrea să deschidă ochii. Ştie că greşeşte, dar îi place să rămână nebun. Mi-e mila de el şi ştiu că nu vreau să fiu şi eu aşa. Nădăjduiesc că vreodată Dumnezeu va face o minune şi îi va deschide ochii. Nu am decât să mă îndepărtez de el, să îl evit. De fapt e vorba de fuga de păcat. Ştiu că asta nu face parte din seminar... Dar voiam să vă spun. După ce v-am scris data trecută, m-am dus iar la acel băiat acasă. Îmi spuneam că nu am să îi permit să mă atingă. Dar ştiam că am să-l las... Ştiam că merg către cădere şi nu puteam să fac nici un pas înapoi. Tot drumul până la el acasă m-am rugat: Doamne ajută-mă!!!! Cât de simplu era să mă fi oprit pe drum... Dar nu, nu am făcut-o. Am ajuns la el... eram lângă el în pat (iertaţi-mă că mă exprim aşa). A început să mă atingă... Şi eu mă rugam... dar nu aveam nici o putere. Dintr-o dată a bătut cineva în uşă. Nu a deschis, dar a fost suficient ca să îmi revin la realitate. ÎI mulţumesc şi acum lui Dumnezeu pentru puterea ce mi-a dat-o atunci. El a insistat (nu am cunoscut până acum o persoană mai insistentă), a trebuit să îmi folosesc forţa şi chiar cuvinte dure ca să pot pleca. A durat vreo două ore până am reuşit să plec... Dar, Doamne, mulţumesc că m-ai ajutat să nu cad.
Nu mă mai duc, măicuţă dragă, nu mă mai duc la el nici moartă. Şi L-am rugat pe Dumnezeu cu lacrimi să îmi dea putere să îmi ţin promisiunea. Şi vă mulţumesc enorm... Ştiu că e aşa cum mi-aţi scris mie, "te rog, te rog"; L-aţi rugat şi pe Dumnezeu de m-a ajutat.

Azi mi-am amintit de seminarele trecute, când mi-aţi scris despre falsa dragoste omenească pentru care am lăsat iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc din suflet şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că v-a scos în calea mea.

Acum, cu îngăduinţa dumneavoastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi începe cel de-al 7-lea seminar. Am citit primele paragrafe şi mi-a venit un gând...

De atâtea ori am fost singură... am avut nevoie de cineva care să fie lângă mine... mi-au lipsit, poate, îmbrăcămintea, hrana, căldura, un zâmbet cald, o alintare. Toate astea le-am căutat printre oameni... le-am cerut de la oameni... şi mi-au lipsit.

Şi iată Cineva s-a pogorât din cer ca să mă îmbrace, să mă hrănească, să mă vindece... Atunci când tatăl meu mă făcea să plâng, Tatăl Ceresc era lângă mine şi îmi strecura în suflet liniştea. Şi, vai, din câte nevoi nu m-a scos!!!!

Îmi doresc atât de mult să am puterea ca de acum înainte să mă desprind de dezmierdările astea lumeşti, să îi văd cu milă pe cei care mă rănesc. Când privesc acum în trecut mă întristez... dar acum nu îmi mai vine să plâng de mila mea (pentru că ştiu că toate durerile m-au apropiat de Dumnezeu), ci de mila celor care mi-au greşit.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că binevoieşte să clădească în golul din inima mea. Toată nădejdea mea vreau să o pun de-acum în El, în dragostea Lui, în Pronia Lui...

A.