Măicuță dragă,
Desigur este firesc să vă gândiți că v-am uitat. Nu. Nu v-am uitat și cum în dar se ascunde dăruitorul, cu fiecare gând despre iertare îmi aduc aminte de dumneavoastră. Și am sentimentul că sunteți undeva în sufletul meu privindu-mă; doar privindu-mă, fără să-mi spuneți ceva. Mă simt bine și tuturor prietenilor le-am vorbit despre acest Seminar. Nu cred că înțeleg întru-totul ceea ce le spun, dar mă rog Bunului Dumnezeu să la dăruiască harul să descopere Sensul și Calea în această viață ca izvor din Viața lui Dumnezeu. Mereu viu și mereu proaspăt. Este o suferință a străinătății pe care o simt în mulți și pe care un vrednic profesor de-al meu a definit-o ca fiind suferința șoimului care a devenit... curcan. Șoimul, pasare minunată cu privirea limpede și ageră care vede o gâză de la sute de metri, reprezintă pe cei care vin aici din țară mânați de viață – ageri, isteți, cu o imagine clară asupra lucrurilor pe care trebuie să le facă și asupra vieții lor. După un timp câștigă bani și își achită datoriile din țară, își satisfac frustrările din trecut... și apoi încep să se plictisească și să se îngrașe. Puțini sunt cei care realizează că din șoimi au devenit curcani care muncesc 8-9-10 ore pentru mâncare, haine șic, mașini puternice și scumpe, care se împăunează cu BMW și devin triști când prietenul sau colegul lor și-a cumpărat Bugatti.
În diaspora viața nu este ușoară, dar după ce citești Dumnezeu S-a născut în exil ai revelația sensului vieții de aici dintre străini. Și odată descoperită această revelație a sensului toate încep să se limpezească ca într-un joc de puzzle. Nu demult am descoperit o cărticică de psihologie minunată într-un chioșc pe stradă. Vreme îndelungată nimeni nu a vrut-o și puțin câte puțin s-a îngălbenit de la soare. Am luat-o pentru șase euro, prețul a patru cafele, cu gândul că citindu-o îmi voi augmenta limbajul și voi învață și ceva gramatică. Nu puțină mi-a fost mirarea acasă, când citind puțin câte puțin, ca toți începătorii, cu dicționarul electronic alături, am început să descopăr legături foarte interesante cu ceea ce am învățat la Seminar. Unele lucruri le-am găsit aplicate și în Împreună dumiriri pe cale și am avut sentimentul că Dumnezeu mi-a scos această cărticică în cale ca să mă mai învețe ceva prin intermediul rândurilor scrise. Văd în asta o minune, pentru că m-a învățat puțin cum să mă comport „clinic” dar și duhovnicește cu paracliserul meu de curând diagnosticat cu o formă de epilepsie.
Uneori ceream de la Dumnezeu minuni ca să scap de efort și să-mi satisfac curiozitatea și vanitatea ca toți proștii, acum am învățat că o minune este să stai, asemeni apostolilor, răbdător în credință, așteptând cu pace înțelegerea ei. Dar ca să înțelegi o minune trebuie să fii martorul Învierii. Ieri am văzut filmul „Hachiko” și am fost emoționat profund înțelegând importanța statorniciei.
În fine, trecând de la una la alta...
Îmi amintesc că mi-ți dat binecuvântarea să pot lucra acest Seminar sau dacă am ceva de adăugat să adaug.
Voi traduce și bucățile cele mai expresive vi le voi trimite și de credeți că sunt necesare le veți aplica la Seminar.
Cartea se numește Vivir sin nervios de Carmela Paris. Autoarea are un master în psihanaliză și psihologie la Universitatea din Barcelona.
Mă gândesc că Seminarul despre iertare ar putea să se îmbunătățească și cu o componentă practică. În acest sens cartea are câteva subcapitole interesante.
Ce credeți? Cum spuneți?
Aștept o binecuvântare și un cuvânt.
Pr. Marian
Binecuvintează, Părinte drag!
Mulțumesc mult pentru mesaj! Nu, nu, nu mă tem că m-ați uitat pentru că nu-mi doresc să mă țină cineva minte, ci să-L ținem minte, în minte, pe Domnul și așa să fim împreună. Așa vom fi împreună oricât de departe am fi și acum și pururea...
Și eu vă am în mine și vă pomenesc cu drag, dar, mai ales, vă știu în ținerea de minte cea plină de iubire a Domnului și, ori de câte ori ajung acolo suntem împreună.
Sunt impresionată de felul în care priviți „aventura” românului plecat de acasă. Eu abia am venit din Italia, unde am trăit două săptămâni împreună cu cei care n-au devenit „curcani”. Poate pentru că încă nu aveau BMW?! Poate fi și acesta un prilej al decăderii, dar nu și cauza. Cauza, cred eu, este lipsa cuiva care să mărturisească pe viu că bucuria de a fi cu Domnul nu poate fi nici egalată, nici înlocuită și nici stricată de a avea sau de a nu avea ceva. E adevărat că, atâta vreme cât are lipsuri, omul aleargă la Dumnezeu doar ca să ceară ce crede că l-ar face fericit, dar e la fel de adevărat și că, stând în fața Lui, în Biserica Lui, experimentează pe viu prezența Lui în viața reală și concretă de fiecare zi și așa ajunge să nu mai renunțe la El, oricâte ar avea. Asta dacă e ajutat, cum spuneam, de cineva care-l învață să nu-și mai lege bucuria de a avea, ci de Domnul. Pilda talanților ne învață cu limpezime asta.
Ei, iată, asta e bucuria mea acum! Că îmi scrie cineva care poate să facă asta și că am văzut cu ochii mei în afară părinți care pot și vor să facă asta!
Mai mult, felul în care citești acum, Părinte drag, „înțelepciunea cestei lumi” (care cuprinde multe daruri de la Dumnezeu date celor ce caută ieșire din durerea omenească) e o dovadă că le privești pe toate cu ochi duhovnicești, cu ochii lui Dumnezeu Cel plin de milă și iubire pentru omul aflat încă în întunericul patimilor și al neștiinței. Acum vezi și valoarea acestor științe, și limita lor. Ele arată limpede cum suferă omul și ne învață și ce putem face sufletește, psihic, pentru a ne ajuta, dar nu ne port oferi vindecarea care vine numai de la Dumnezeu. Și mai vezi și că omul nu poate primi vindecarea de la Dumnezeu dacă nu-și cunoște și nu-I arată rănile și suferințele care sunt ale sufletului, ale psihismului și de cele mai multe ori negate și îngropate în adâncuri întunecate ale minții.
Vei aduce rod mult, Părinte! Încercă să faci un grup la parohie în care să discutați cele descoperite de omul de știință punându-le în lumina și trăirea în Duhul Sfânt. Așa vei realiza o nouă variantă a „Seminarului iertării” care este o încercare, o cale pe Cale. Asta îmi doresc: să fie tot atâtea căi de înaintare pe Cale câți oameni ai lui Dumnezeu sunt gata să slujească în via Domnului.
Aștept să-mi trimiți și mie tot ce poți traduce și rezuma ca să dăruiesc, în felul meu, celor ce vin către mine.
Iertați-mă că pun mesajul pe site, dar am convingerea că prezența sfinției tale aici e o mărturie vie și plină de nădejde pentru mulți care încă mai au îndoieli că „se poate face ceva pe calea virtuală”...
Rugați-vă și pentru noi și pentru toți cei ce scriu și citesc aici.
Cu multă recunoștință și dragoste, vă sărut mâna care Îl ține și dăruiește pe Domnului,
Maica Siluana