Ieri seara m-am dus să-mi hrănesc pisoii şi unul dintre ei, în timp ce eu îi mai întindeam o bucăţică de carne, m-a înţepat cu gheruţele, crezând că eu vreau să i-o iau pe cea pe care o mânca. M-am gândit că se vede clar limita gândirii unei pisici: el nu realiza că eu i-am adus ceva mai devreme, ceea ce mânca deja şi nu am nici un motiv să i-o iau înapoi, că eu aş putea să mănânc atâta carne câtă mi-ar plăcea fără să îi fur bucăţica sa, care nu mi-ar ajunge nici pe un dinte.
Apoi m-am gândit că şi eu fac la fel: mă tem că Dumnezeu mi-ar putea lua lucruri la care ţin şi nu realizez niciodată că de fapt de la El vin şi că în atotputernicia şi imensitatea Sa El n-ar avea ce să facă cu măruntele mele "bogaţii". Iar dacă ne ia ceva, El ne ia doar ca să ne elibereze mâinile pentru un dar mai mare (e o expresie de genul asta undeva, nu mai ştiu unde am citit-o). Şi totuşi, încă mă tem.
L.
Draga mea L.
Înţeleg! Te înţeleg! Tot ce am învăţat noi de la această lume este să ne temem că nu vom avea, că nu vom putea, că nu, că nu şi că Dumnezeu e vinovat, că El nu vrea, că El nu ne dă şi că El ar trebui să... că dacă ar fi ar... Şi aşa trăim după scenarii de viaţă ridicole, tragice, ucigaşe chiar şi, deşi suferim, nu ne îndurăm să le abandonăm şi ne încăpăţânăm să le considerăm destine, ba chiar scrise de Dumnezeu!
Cumplit!
Toată lupta mea actuală este să-i ajut pe semenii mei să se trezească din acest coşmar! Îmi amintesc ce revoltată eram la vârsta ta că eu, un actor cu atâta geniu, trebuie să joc un scenariu de viaţă aşa de idiot! Şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că m-a condus cu răbdare la întâlnirea cu El, Viaţa mea cea adevărată. De atunci, copil iubit, nu fac altceva decât să-mi compun singură scenariile după care aleg să-mi trăiesc ameţitorul dar al vieţii. În fiecare zi, în fiecare clipă chiar, îmi iau lutul în mâini, adică toată zestrea mea bio-psiho-socio-culturală şi, cu harul Lui, îl frământ şi îl modelez împotrivindu-mă sugestiilor străine dar folosind şi energiile lui. Eu nu mă pot crea din nou, nu pot fi fiica altor părinţi, nu mă pot naşte în altă ţară şu cu altă culoare a ochilor, nu pot fi mai inteligentă decât sunt şi nici mai frumoasă! Dar pot, în El si cu El, să mă fac fiică a lui Dumnezeu! Ei, om drag, eu am luat asta în serios şi asta este truda mea acum! Şi, în fiecare zi o iau de la capăt, şi, în fiecare seară îi arăt rezultatele. De multe ori Îi arăt doar ce n-am făcut sau ce am făcut altfel decât dorea inima mea. Alteori nu-I duc decât un pumn de lut stâlcit în toate felurile, dar e al meu. Nu e plagiat. Şi El surâde şi-mi spune să intru în bucuria Lui chiar dacă eu nu am nici un rezultat. El ştie că eu Îi sunt credincioasă şi că am luat în serios, pe viaţă şi pe moarte, Poruncile şi Făgăduinţele Lui în ciuda neputinţelor şi împotrivirilor lutului firii mele!
E minunat şi înfricoşător să fii în Mâinile Domnului pentru că El îţi lasă darul vieţii şi Darul Mântuirii pe mâinile tale şi te cheamă să fii împreună creator cu El!
Doamne, fie-ţi milă de noi!
Te îmbrăţişez, copil drag şi te aştept mereu cu emoţie şi bucurie,
M. Siluana