Maică, de câteva zile îmi tot pun problema avortului, care se întâlneşte tot mai des printre tinerele din zilele noastre, mai nou şi printre prietenele mele. Până acum eram total contra acestui lucru, dar acum mă tulbură nişte gânduri, care nu ştiu dacă sunt de la vrăjmaşul sau sunt produse de mintea mea. Nădăjduiesc că mă veţi lămuri, pentru că nu ştiu cine altcineva în afară de dumneavoastră ar putea să clarifice mai bine situaţia.

Cazul fără scăpare mi se pare cel în care fata este însărcinată, iar tatăl copilului o ia la sănătoasa şi nu mai vrea să ştie nimic de ea. Teoretic aş aprecia foarte mult această fată, dacă nu ar face avort, dar eu dacă m-aş afla în această situaţie, fiind conştientă de faptul că viaţa mea în Hristos se va termina, cred că aş recurge la avort. Şi cred că lucrul care m-ar teroriza mintal cel mai mult ar fi ideea de ceea ce va zice lumea, colegii de şcoală, neamurile şi părinţii care nu vor mai vrea să ştie nimic de mine.

Al doilea caz ar fi cel în care cei doi rămân împreună şi se iubesc, dar sunt încă la şcoală, ce vor face? Vor lăsa şcoala, dar unde vor găsi de muncă, unde vor locui, cine le va întinde o mână, cum le vor spune un astfel de lucru părinţilor? Chiar şi în situaţia mea, în care prietenul meu lucrează, ar fi destul de complicat. Nu cred că aş face avort, pentru că m-ar sprijini el, dar ar trebui să abandonez şcoala. Cum ne vom găsi o casă şi cum le voi spune părinţilor, care, din momentul în care vor afla, vor fi nişte oameni distruşi şi nu vor mai vrea să ştie nimic de mine? Şi totuşi cred că în toate cazurile problema cea mai mare sunt părinţii! Deci, ce va putea să facă o fată în cazul ăsta? Nădăjduiesc în răspunsul dumneavoastră.

Anca