Sesiunea a 7-a
Mi-am ales tema: DRUMUL NU ESTE DESĂVÂRŞIT, O PARTE A FIINŢEI NOASTRE ACCEPTă ÎNCĂ ATAŞAMENTUL ŞI SE AGAŢĂ DE VECHEA FIRE, ATÂTA TIMP CÂT NU EXISTĂ O EGALITATE ABSOLUTĂ ÎNTRE MINTE ŞI INIMĂ ÎN FAŢA TUTUROR REZULTATELOR ŞI TUTUROR CIRCUMSTANŢELOR, ORICARE AR FI ELE: BINE SAU RĂU, RESPECT SAU INSULTĂ, RENUME SAU BLAM, VICTORIE SAU ÎNFRÂNGERE, EVENIMENTE PLĂCUTE SAU DUREROASE ETC."

În tema precedentă vă scriam, că n-am să mai reacţionez în nici un fel la insultele şi ofensele aduse la adresa mea, şi aşa am şi făcut! Vă mai scriam că am făcut "curăţenie generală" în inima mea şi aşa a fost! Dar totuşi simţeam că ceva nu e în regulă...

Citeam cele scrise de părintele (citatul de mai sus), şi nicicum n-am priceput ce vrea să spună. Am chemat disperată Duhul Cel Sfânt prin rugăciune şi MI-A VENIT DIN NOU ÎN AJUTOR!

Mi-am dat seama că nu mai reacţionam (e drept) la ofense, (şi nu vă puteţi imagina cât m-am bucurat pentru asta), dar ori de câte ori apăreau acei oameni în faţa mea, primul meu impuls era mereu acela, de a-mi "dezveli" pieptul şi să le arăt rănile pe care mi le-au provocat! Tocmai de aici mi-am dat seama că greşesc! Eram ataşată de vechea fire şi astfel nu a existat o egalitate absolută între minte şi inimă. Mintea mea dorea una, dar inima mea făcea alta! M-am tot gândit: CUM SĂ FAC SĂ AJUNG SĂ LE ÎMPAC PE AMÂNDOUĂ?

Citind întrebările adresate către dumneavoastră pe site, am observat că, insistaţi foarte mult asupra faptului că, dacă ceilalţi ar reuşi să-L vadă pe Dumnezeu în noi, nu s-ar mai întâmpla atâtea nenorociri pe lume! Şi uite aşa mă tot frământam zile întregi, cum să-i fac pe ceilalţi să-L vadă pe Dumnezeu în mine? Şi să nu vă spun, cum m-a cuprins disperarea, dându-mi seama că acest lucru s-ar putea să nu se întâmple niciodată! Îmi spuneam: "vai, de-ar şti măicuţa cu ce "legiune" am eu de-a face, n-ar mai propune cu atâta uşurinţă acest fapt!".

Zilele au trecut, fără să reuşesc să descopăr marea minune, şi, stând eu ostenită deja de atâtea gânduri, mi-am dat seama că "m-am împotmolit" chiar la finalul acestui Seminar, şi pe când îmi pregăteam "repertoriul" de bun-rămas de la măicuţa Siluana (cu asumarea eşecului meu cu tot), m-am rugat Duhului Sfânt să mă lumineze să scriu ceva frumos... În acel moment iar mi s-a produs acel "scurt-circuit" în creier (care mi-a şi devenit drag în ultima vreme) şi mi-a venit ideea salvatoare: "NU AŞTEPTA SĂ-L VADĂ CEILALŢI PE DUMNEZEU ÎN TINE PENTRU CĂ NU AI TIMP DE PIERDUT! ÎNCEARCĂ SĂ-L VEZI TU PE DUMNEZEU ÎN CEILALŢI! ACEASTA VA FI CALEA CARE TE VA CONDUCE SPRE MIEZUL ADEVĂRULUI!"

Şi am început exerciţiul... I-am luat pe fiecare la rând, şi am suportat această "operaţie" fără nici un fel de "anestezie"! N-AŞ FI CREZUT VREODATĂ CĂ AR EXISTA PE LUMEA ACEASTA CEVA, CE SĂ-MI PROVOACE ATÂTA DURERE!

Făcând acest exerciţiu, am început să tai URA AIA DIN MINE, cu rădăcină cu tot, dar NU VOIA SĂ PLECE, ŞI-A ÎNFIPT RĂDĂCINILE ÎN TOATE MĂDULARELE MELE! ŞI-A FĂCUT "CUIBUL" ÎN SUFLETUL MEU ŞI-I PLĂCEA ENORM ACOLO, PENTRU CĂ O HRĂNEAM ZILNIC!

Strigătul meu disperat "DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, AI MILĂ DE MINE PĂCĂTOASA!" a fost "lovitura de graţie" pentru ea, şi cu un rânjet asurzitor A IEŞIT FIARA DIN MINE!...

De atunci, am rămas cu un GOL imens, cu un VID în suflet şi cu un NOD mare în gât. Încă nu ştiu de ce am rămas aşa, însă un lucru ştiu sigur: NICIODATĂ NU VOI MAI PUTEA URÎ PE CINEVA! INDIFERENT CE MI-AR FACE!!!!!!!

Notă: am avut pregătit în scris şi felul în care am făcut exerciţiul, dar consider că nu mai este nevoie de amănunte. Esenţialul este că m-am prins!

Urmează următoarea mea temă, meditând la afirmaţia: "DUMNEZEU TOATE LE LUCREAZĂ SPRE BINELE CELOR CARE-L IUBESC PE DUMNEZEU!"

Cu respect şi recunoştinţă: Kati