Aş vrea şi eu să le încurajez să renunţe la tentaţia probei înainte de căsătorie, atât de "la modă"

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Maică!
M-au întristat mesajele Adinei şi al lui M.E.! Aş vrea şi eu să le încurajez să renunţe la tentaţia probei înainte de căsătorie, atât de "la modă" în lumea fără Dumnezeu. Vă rog să publicaţi rândurile de mai jos, sau câteva fragmente, doar dacă consideraţi că le-ar putea fi de folos.

Adina, M.E., fetelor dragi, nu e nevoie de acest gen de probe, poţi să intuieşti caracterul persoanei iubite şi în timpul întâlnirilor, discuţiilor, a diverselor ocazii care apar. Locuirea împreună ca probă este nu doar periculoasă, ci şi ucigătoare a dragostei, tocmai pentru că, aşa cum spunea Maica Siluana, este fără Dumnezeu. Cum să stai să-l urmăreşti o perioadă de timp pe X să vezi dacă se potriveşte cu tine? Soţul nu e o haină care ţi se potriveşte sau nu, e o persoană, o mare taină, în care lucrează Dumnezeu. Asta trebuie să te intereseze, la lucrul ăsta să fii atentă înainte de căsătorie: dacă viitorul soţ este o persoană care se lasă lucrată de Dumnezeu, care Îl caută pe Dumnezeu. Iar aspectul acesta al vieţii viitorului soţ îl poţi observa şi ca prietenă, nu e nevoie să locuiţi împreună. Să-L rogi pe Dumnezeu să-ţi arate cum e viitorul tău soţ ca om, pentru că El ştie mai bine.

Dacă stai cu prietenul tău "de probă" e ca şi cum n-ai avea încredere în el ca viitor soţ, înseamnă că nu-l iubeşti. Adina, tu crezi că cei care stau împreună cu scopul de a vedea dacă se potrivesc sau nu au şanse mai mari să aibă o căsnicie fericită? Eu nu cred asta. Chiar dacă, în cel mai fericit caz - li se pare că se potrivesc acum, e posibil să nu se mai potrivească peste câtva timp, obosiţi de păcat, de o relaţie fără Dumnezeu. „Potrivirea”aceea pe care o doreşti, aceea care nu trece, este unirea pe care o realizează Dumnezeu în Taina Cununiei. Iubirea dintre soţi este o taină minunată, care numai cu harul lui Dumnezeu poate creşte, poate dăinui peste ani.

Dacă vei avea curajul să nu faci "proba potrivirii" vei face experienţa minunată a modului cum lucrează harul primit în Taina Cununiei în viaţa voastră de după nuntă. E ceva extraordinar, care nu poate fi descris. Am trăit bucuria asta şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că încă o trăiesc, deşi au trecut câţiva ani de atunci. E atât de puternică amprenta harului în viaţa de familie, încât începi să vezi că şi cele în care aparent "nu te potriveşti" devin pricină pentru iubire, pentru înţelegere, pentru descoperire a celui de lângă tine şi a ta. Ştiu multe cupluri care încep să locuiască împreună doar după nuntă. Nu te lăsa amăgită de valul lumii. După Cununie veţi sta împreună pentru că veţi fi una, iar nu pentru că vreţi să vă urmăriţi/probaţi. Să te ajute Dumnezeu, să fii curajoasă!

Cu drag,

R.

Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc mai ales pentru dragostea din răspunsul tău. Nu e acolo nici o judecată, ci doar dragoste şi îngrijorare. Să adăugăm şi rugăciune şi Domnul va putea străbate zidul de prejudecată şi patima care ne separă de bucuria Lui în sufletele care caută fericirea acolo unde nu este!

Cu drag mult şi recunoştinţă,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar