Înainte de a face seminarul, asta că eram foarte uşor de manipulat

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă Siluana,
O nouă sesiune miercuri, ca de obicei. Pot să vă spun că aştept ziua de miercuri ca pe o mare bucurie, pentru că după ce fac şedinţa se petrece cu mine de fiecare dată un nou salt, de neobservat pe moment. Nu ştiu să vă spun exact ce se petrece, ştiu numai că fiecare săptămână mă transformă, sau mă readuce la firea mea naturală. Se întâmpla înainte de a face seminarul, asta că eram foarte uşor de manipulat, eram condusă inclusiv spre a mă certa, pentru a dovedi că eu nu sunt normală. Nu-mi vine să cred ce clar văd acum lucrurile şi cu cât calm, şi ce bine ştiu să-mi păstrez firea. În afară de asta, cum spuneam şi rândul trecut, Dumnezeu chiar intervine, e vizibil, atunci când îi ceri ajutor. Văd asta zilnic. Mi-am făcut un plan organizatoric cum ar veni, zilnic Îl rog pe Dumnezeu să Se binecuvânteze în anumite trăsături negative ale soţului meu, cum ar fi: necredinţa, minciuna, prefăcătoria, aroganţa etc. Şi în afară de faptul că îmi face mie bine, chiar văd la el o schimbare. Nu-mi vine să cred ce transformare se produce şi în el. Să nu credeţi că asta se datorează faptului că eu mă port calm, sau mai bine. Înainte nu ştiam ce să mai fac ca să nu-l supăr, căutam să-i fac pe plac şi în gânduri, şi era mereu superior şi nemulţumit, iar acum, deşi tot e ascuns, îl simt că se apropie de mine. S-ar putea să fie doar teatru, v-am spus că e expert în a juca teatru, dar deocamdată nu vreau să fiu din start neîncrezătoare, şi las lucrurile să curgă aşa, pentru că dacă e teatru nu poate face asta la nesfârşit. Dar sper ca Dumnezeu să vrea să-l ajute şi pe el, ca şi pe mine, chiar dacă el nu-L roagă şi nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu are cum, nimeni nu l-a învăţat, iar de la mine încă nu poate primi nimic, şi de aceea nici nu fac nici un fel de presiuni, mă prefac indiferentă, numai mă rog. Sper să nu fac greşeli, dacă greşesc ceva să-mi spuneţi.

Eu sunt aşa de fericită că mi-am găsit echilibrul şi când îl pierd ştiu că trebuie să mă rog să-l regăsesc. Şi să ştiţi că atunci când mă simt cel mai bine, atunci mă rog şi mai mult lui Dumnezeu şi-I mulţumesc pentru asta.

Aşa cum vă mulţumesc şi dumneavoastră, pentru că nu ştiu unde eram acum fără dumneavoastră.

Mai ales că văd pe site lume mult mai necăjită decât mine, sau poate aşa mi se pare acum, după ce am găsit ieşire!

S.

Îţi mulţumesc şi iarăşi îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc pentru curajul de a înfrunta amorţeala minţii noastre care se lasă aşa uşor manipulatată şi pentru curajul de a crede că Domnul este chiar un Dumnzeu iubitor şi prezent!

Cu drag mult,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar