Am înţeles ce înseamnă să trăieşti în bucurie, dar ştiind că nu merit asta, mi-e teamă să nu o pierd.
Numai Dumnezeu ne poate da daruri şi tot El ni le poate şi lua. Nădăjduiesc în Mila Lui veşnică, că nu ne va părăsi, că fără El suntem nimic.

Regret faptul că au trecut, cred, două săptămâni de când nu v-am scris. Nu am renunţat la sesiunea a VII-a, deşi am avut multe imbolduri să renunţ. Articolul este forte frumos şi mă întăreşte. Citesc cu mult interes articolele scrise pe site, şi îi felicit pe toţi care scriu aşa de frumos, şi mai ales pe cei care prin scrierile lor m-au făcut să înţeleg că toţi trecem prin tot felul de încercări, şi că fără ele nu se poate şi nici nu ar fi frumos.

Îmi plac tinerii care vă scriu, şi mă gândesc ce şansă nemaipomenită au, ca să trăiască frumos, pentru că eu la vârsta lor nici nu mă gândeam la Dumnezeu, şi mi se părea că a crede în ceva nevăzut e demodat şi prostesc.

Citind articolul de la sesiunea a VII-a, am înţeles ceva din viaţa mea, şi anume: că Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată, indiferent câte păcate am făcut, dar fără pedeapsă nu se poate să-ţi ispăşeşti păcatele, nu pentru că Dumnezeu nu ne iubeşte, ci pentru că altfel nici nu am înţelege nimic, şi mai ales am face din nou păcatele. Eu am făcut multe păcate strigătoare la cer, dar frecventând Biserica am simţit în cea mai frumoasă predică: "Întoarcerea fiului risipitor" bunătatea Lui Dumnezeu, şi cât de mult tânjeşte Dumnezeu după cel care încă nu se află în Biserică.

Cine doreşte să încerce mai mulţi parteneri de viaţă, ca să vadă "cum e", nu are decât, dar este destul să citeşti puţin din prima sesiune, acolo unde se face comparaţie între om şi Dumnezeu, ca să ne dăm seama cine suntem noi oamenii, şi cât de schimbători suntem. Noi oamenii, care în ziua de Rusalii L-am aşteptat pe Iisus cu ramuri de măslin şi cu flori, tot noi după o săptămână L-am răstignit. Şi dacă L-am răstignit pe Dumnezeu, atunci ce vom face celor care nu ne fac poftele? Asta ar trebui să ne pună pe gânduri pe toţi.

M-am gândit de multe ori şi la puţina mea credinţă şi m-am gândit şi la alţii, care nu frecventează Biserica, şi fiecare dintre noi încercăm să-i convingem să vină să se bucure împreună cu noi, şi de ce nu, să accepte şi suferinţa asta măruntă a noastră, dar şi astea sunt daruri ale lui Dumnezeu, şi noi putem fi sărăciţi oricând de ele.

În perioada asta din februarie şi până acum, am înţeles multe, dar am înţeles că pe calea credinţei trebuie să mergem cu răbdare şi să acceptam poticnelile care nu sunt plăcute, pentru că ne aduc suferinţă. Am înţeles cât de oarbă sunt uneori, văzându-i pe alţii şi neînţelegând că de fapt toţi suntem în aceeaşi oală, ba mai mult, ei pot fi privilegiaţi că nu se numesc creştini şi au o scuză.

Până şi faptul de a face acest seminar este tot un ajutor de la Dumnezeu, că altfel nu-mi explic de ce mulţi pe care i-am îndemnat să-l facă, îl consideră o prostie, şi că nu au nimic de învăţat de aici. E treaba lor, eu căutând mult, am găsit din Mila lui Dumnezeu, sprijin aici, am găsit un cuvânt de alinare, dar nu am exclus participarea la Sfânta Liturghie şi sfatul duhovnicului meu.

Mulţumim Măicuţă, pentru că sunteţi cu noi şi că vă rugaţi pentru noi. Nu vă cunosc personal, dar vă cunosc scrierile şi sperăm că având ajutorul lui Dumnezeu, să ne mai ajutaţi prin ceea ce faceţi.

Bucuria cea mai mare ar fi să ne întâlnim cu toţii în rai, şi acolo să ne cunoaştem şi să ne bucurăm împreună cu Domnul nostru, de bucuria cea veşnică.

Vă îmbrăţişez cu drag,

M.