Am descoperit un lucru simplu, dar minunat, şi vreau să-l împărtăşesc: când nu-L simţim pe Domnul, când suntem singuri spre întărirea noastră, să ne aprindem candela, şi apoi pe cea sufletească!
Asta am realizat în ultima vreme, că acest obicei de a aprinde candela când te rogi, ascunde o chemare, şi Domnul vine, şi când privim candela simţim iubirea Domnului... Nu suntem singuri, numai ni se pare... Domnul e "în camera de alături". Nu ne-a abandonat, să nu ne fie teamă, ne priveşte şi Se ţine la distanţă, aşa cum fac părinţii cu pruncii, când îi învaţă să meargă, mai întâi în picioare, apoi cu bicicleta, într-o bună zi poate ne va lăsa să conducem un avion... Mă scuzaţi că bat câmpii.

Domnul ne ţine de mână, când facem primii paşi, apoi Tatăl nostru Se duce puţin mai încolo, ca să prindem curaj şi să venim singuri, şi mai ales ca să vrem să învăţăm să "mergem", şi uite de-a buşilea sau şontâc-şontâc facem primii paşi, apoi vom alerga către El şi poate că ne vom juca în curând "de-a v-aţi ascunselea" şi vom învăţa mult mai multe!

Amin

Anca