Maica mea mult dragă!
Am stat literalmente ca pe jar toată ziua de ieri! Că n-am putut să-ţi scriu! Eu nu am internet acasă, tot ca să ne mai protejăm copiii de furia asta nestăpânită a computerului, şi prin urmare numai de la serviciu îţi pot scrie. Iar ieri am avut o zi încărcată până la refuz şi-n tot timpul ăsta mintea îmi stătea numai la a-ţi scrie! Nu-ţi poţi închipui în ce stare m-a aruncat mesajul tău! Merită povestit, ţin să-ţi povestesc, ca să vezi ce efect ai asupra mea, ceea ce nu mă miră deloc, dar mai ales ce efect ai avut asupra copiilor mei!

Am ajuns acasă... nu ştiu cum! Pluteam pur şi simplu! După ce ţi-am citit mesajul, se înţelege! Ei bine, acasă, probabil radiam, altfel nu-mi explic cum de mă tot pomeneam întrebată din senin de către copii, de ce zâmbesc?! Că spălam vase, că le dădeam să mănânce sau făceam teme, copiii mă tot întrebau când şi când de ce zâmbesc şi ce-i cu mine. Eram eu însămi surprinsă de întrebările lor, pentru că pur şi simplu nu realizam că asta fac: zâmbesc din senin şi aparent fără motiv. Într-un final, ca să-i lămuresc, am adus cărţile tale, li te-am arătat, atât cât te vezi (din păcate foarte puţin!) în poze, m-am oprit din orice activitate şi le-am zis: "Azi am vorbit cu Maica! Cu Maica asta, din poză, care ne-a descoperit nouă, mie şi tatălui vostru, bucuria şi adâncul credinţei! De aceea zâmbesc!". Am povestit un pic cu ei şi se pare că au înţeles! Aveau să-mi facă în scurtă vreme dovada! Pentru că, târziu, pe la 10 noaptea, cel mic al meu, care are 8 ani jumate şi e în clasa a III-a, şi-a amintit brusc că are de făcut nu ştiu ce portofoliu pentru a doua zi la şcoală! Mai face din astea şi ştie că mă fac foc şi pară în momentele alea!

Aşa că, timid, din vârful buzelor îmi zice: "Ştii, pentru mâine aveam de făcut cutare chestie pentru la şcoală... am uitat!". Şi ca să n-apuc să mă reped cumva la el, că ştie din experienţă ce reacţie am de obicei, ce crezi că face şi spune? Se cocoaţă în picioare pe scaun, deschide larg braţele şi strigă: "Dar!... ZÂMBEŞTE, MAMI!... AZI AI VORBIT CU MAICA!!!!".

Dan, care era alături, se prăpădea de râs! Şi ce crezi tu, că n-am zâmbit?! Ba i-am făcut, cu taică-su dimpreună şi portofoliul, care a ieşit unul din cele mai frumoase! Asta e maica! A doua zi când l-am dus la şcoală, a strigat după mine: "Mami, mai vorbeşti şi azi cu maica?"

Of! Ce repede se umplu paginile, şi mie mi-e jenă să-ţi scriu mult ca să nu abuzez! S-a strâns atâta în toţi anii ăştia lungi în care nu te-am văzut, încât dă pe afară!

Aseară am făcut Acatistul Maicii Domnului! Doamne, ce minune! De milioane de ori de l-aş citi, parcă e mereu altul, parcă-l citesc prima oară şi mă opresc din rând în rând, să mă minunez şi să mă bucur şi să plâng... de bucurie!! Nu mă mai satur!

Iar zâmbesc, gândindu-mă la cât se minunează Dan când citeşte ceva scris de mine, că folosesc aproape doar semnul exclamării după fiecare propoziţie! Cică cine-a mai văzut aşa ceva?! Ce să fac dacă ăsta-i semnul care mă exprimă cel mai bine! Însă m-am bucurat că am văzut asta şi la tine... şi am să-i spun că, uite, am mai văzut pe cineva!

Te strâng în braţe, cu mult dor!

L.