Oh! Mulţumesc de apreciere, tocmai cu mândria am probleme, o am acolo în suflet, minte sau inimă, sau peste tot; şi îi tot dau peste cap cum pot, dar mai mult nu pot decât pot. E mândria aceea autosuficientă sieşi, nu-i trebuie nimic de care să se "lege", se hrăneşte prin sine, dar, bineînţeles că-i place şi lauda deşartă şi toate celelalte aspecte tipice... cum să zic altfel "i-al dracului"; sunt în ceartă permanentă cu el.
Revenind la raţiunea/logica "rotundă" am reuşit, înţelegând-o, să înţeleg un alt paradox(?): Spunem în Tatăl Nostru: ...facă-se voia Ta... apoi la sfârşitul Rugăciunii... pentru rugăciunile Maicii Tale, ale Sfinţilor Părinţilor, etc. Şi am avut în minte şi faptul că pentru rugăciunile Sfinţilor, mireanul se vindecă de boli de exemplu, sau i se întâmplă minuni şi minunele.

Dar e rugăciunea Sfântului, deci voia acestuia (să zicem Sfântul Paisie Aghioritul, sau Sfântul Ioan Maximovici sau...), care totuşi zic în rugăciunea lor facă-se Voia Ta. Atunci era întrebarea: a cui voie se împlineşte până la urma? Păi, se întâmplă o unire a voinţelor, căci Dumnezeu, în imensa Lui Iubire, face voia sfântului, căci a spus că "dacă doi oameni vor cere ceva în numele Meu, le voi da" - (mireanul bolnav sau cu problema de rezolvat şi Sfântul - oricare ar fi el). Şi chiar schimbă planul avut cu omul cutărică şi-l întoarce şi din morţi (despre Sfântul Paisie Aghioritul am citit ceva de acest fel). Şi acum înţeleg şi de ce, dacă doi mireni mai zăpăciţi de cap, de exemplu eu şi nevastă-mea, nu primim ce cerem sau nu aşa cum cerem sau nu atunci când cerem, pentru că în rugăciunea noastră există miezul "Fă-mi voia mea, Doamne! Fă-mi mie pe plac" şi nu luăm în mod serios "...facă-se Voia Ta...", prea puţin din voia noastră se uneşte cu Voia Lui, şi mai ales caută unirea cu Voia Lui cu condiţii impuse după placul (şi/sau închipuirea noastră).

Iată şi de ce avem noi nevoie să ne rugăm neîncetat, căci El n-are nevoie de rugăciunea noastră pentru a ne "băga în seamă" (cum râdea Ilie de preoţii lui Baal: "...strigaţi mai tare, poate n-aude, poate are altă treabă...").

El este tot timpul pregătit să completeze rugăciunea noastră. Ce frumos!!! Doamne, miluieşte-ne!!! Slavă Ţie!!!

P.S.: {Părintele Ştefan Negreanu, într-o conferinţă, ne-a arătat că ne apropiem de Dumnezeu ca slugi (sau angajaţi) sau argaţi, nu ca fii; şi zicem: "fac asta, da' Tu fă-mi de-alea, şi/sau, în ziua morţii mele, asigură-mi trecerea prin vămi" - dar (ce trist) lipsa dragostei, dăruirii. Nu este o unire a voinţei noastre cu Voinţa Lui, ci schimb (troc) de fapte: eu - rugăciuni, milostenie etc., contra El - mântuire} - iată o distorsionare a Diavolului, iată cum ne minte subţire că facem Voia Lui, şi încălcăm exact prima, cea mai mare poruncă.

Doamne ajută! Iertaţi-mă că vă folosesc pentru a-mi etala gândurile. Rugaţi vă pentru noi, să ne dea Dumnezeu Dragostea Lui, s-o avem în noi aşa cum El voieşte asta. Dragostea Lui Dumnezeu să vă umple din belşug, Maică Siluana.

Amin!

Toma