O fată poate avea un prieten încă de la grădiniţă! Am văzut asemenea "cazuri" şi nu mi se pare ceva rău. Dimpotrivă, e o ocazie să învăţăm să fim prieteni şi să cultivăm prietenia ca pe o relaţie specială, o relaţie în care nu ne simţim singuri, în care suntem împreună cu cineva care are aceleaşi valori şi aspiraţii ca şi noi. Important însă mi se pare că e urgent să ne dăm seama ce înseamnă a avea un prieten. În primul rând, un prieten nu este cineva cu care ne jucăm "de-a mama şi de-a tata" sau cu care să facem "telenovele" şi alte filme pe care le vedem la televizor! Aceste jocuri sunt păcate încă din fragedă copilărie şi dau sufletului multă nelinişte, ruşine şi vinovăţie. De obicei, copiii care fac asta la vârste mici, din "neştiinţă", imediat ce ajung la adolescenţă, realizează că "nu e frumos", dacă nu că e păcat şi renunţă căutând să uite ruşinea pe care o conştientizează. Dar această ascundere nu e deloc sănătoasă, pentru că roade pe dedesubt conştiinţa şi ne strică bucuria de a fi adolescenţi, de a ne bucura de viaţa noastră. E nevoie să spovedim aceste jocuri şi să primim dezlegare de la duhovnic şi iertare de la Dumnezeu ca să fim curaţi pentru iubirea pe care o căutam şi o aşteptam. La vârsta adolescenţei, cel puţin astăzi, e destul de rar ca o fată sau un băiat să nu fie chinuiţi de nevoia de a avea un prieten sau o prietenă. Sunt şi excepţii, mai ales copiii care au fost iubiţi sănătos în familie, care au mai mulţi prieteni şi, mai ales, care au o plăcere de a învăţa sau de a face ceva creativ. Lipsa de creativitate, şi neplăcerea de a învăţa, dau sufletului o stare de nelinişte şi plictiseală, şi acesta va căuta o uşurare în "dragoste"! Şi, dacă mai e şi într-o situaţie tensionată în familie, pentru că "părinţii nu mă înţeleg", ne putem arunca într-o prietenie-dragoste, din care să ieşim grav răniţi şi umiliţi.

De ce se întâmplă acest lucru?

Din cel puţin trei motive:

Mai întâi, pentru că adolescentul nu ştie, sau se preface că nu ştie, că apropierile trupeşti şi atingerile sexuale sunt păcate şi că păcatul aduce cu sine, dincolo de plăcerea imediată, mari suferinţe şi moarte. Mai întâi moartea prieteniei existente, apoi moartea dragostei căutate şi, încet, încet, moartea pudorii, a sensibilităţii, a curajului, a încrederii... Durere şi moarte, iată ce aduce păcatul, care poate intra în viaţa noastră printr-o simplă şi firească prietenie, dacă nu e păzită de păcat.

Apoi, pentru că ne aruncăm într-o relaţie în care fiecare minte şi se minte! Pornim cu nevoia urgentă de a fi iubiţi aşa cum suntem, de a fi admiraţi şi înţeleşi. Părinţii ne ceartă, ne arată că nu suntem cum le-ar plăcea lor, că nu învăţăm destul, că mai minţim, că nu spălăm vasele şi nu ajutăm la truda casei, că nu avem grijă de lucrurile pe care ei ni le cumpără cu eforturi, că pretindem mereu mai mult fără să fim atenţi la adevăratele noastre nevoi... or, noi căutăm pe cineva care să nu vadă nimic din defectele noastre şi care să nu aibă nici un defect. Şi, aşa, ne ascundem cu grijă defectele şi negăm cu încăpăţânare defectele prietenului sau prietenei şi iubim, dăm tot, ne jertfim! Ce jertfim? Ce dăm? O minciună, o proiecţie, o negare! Şi asta obţinem până la urmă. Ei, măcar dacă asta ne-ar fi de vreun folos! Dacă am învăţa ceva din această durere ca să ne păzim mai departe. Dar nu! Majoritatea dintre noi o luăm de la capăt, crezând că "de data asta" va fi altfel! Dar suntem noi altfel? Suntem alţii ? Aşadar al doilea motiv pentru care ieşim răniţi şi umiliţi din prietenia-dragoste este minciuna.

Al treilea motiv este călcarea poruncii lui Dumnezeu de a creşte! Noi nu mai vrem să creştem! Noi vrem să trecem direct la condiţia de matur, care are drepturi, fără să avem nici cea mai mică responsabilitate faţă de datoriile pe care le avem faţă de propria noastră fiinţă!

De ce-ţi spun ţie, toate acestea, copil drag? Poate ca să te feresc de suferinţă, să te ajut să gândeşti, să te rogi ca atunci când cineva îţi va "propune prietenia lui" să ştii ce să faci şi ce nu şi să-ţi asculţi inima, dar şi mintea şi pe părinţi şi pe Duhovnic, mai ales!

Cu dragoste şi încredere,

M. Siluana