De ce suntem atât de mulţi şi totuşi, ne simţim atât de singuri?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Iubită Maică Siluana, îmi permit să caut la dumneavoastră răspuns la câteva întrebări, care mă frământă şi pe care le-am aşternut pe hârtie într-un moment de tristeţe şi ispită. Mă bucur că pot lua legătura cu dumneavoastră. Citind câteva scrisori de pe site m-am simţit învăluită de linişte, pace şi căldură sufletească. Sper să vă daţi seama de rănile mele sufleteşti şi de ceea ce mă împiedică să mă apropii mai mult de Dumnezeu, din următoarele rânduri: În vâltoare de păcate mă scald, Doamne! Ispitele îmi apar dulci, conştiinţa-mi strigă, dulceaţa păcatului o amorţeşte... mă zbat între viaţă şi moarte (sufletească), şi parcă-mi seacă puterile. Parcă viaţa nu mai are nici un rost, iar bucuria e departe... şi, de fapt, parcă nu am cunoscut-o niciodată. Nu ştiu să Te caut... Învaţă-mă să Te caut! Păcătuiesc în fiecare minut, chiar şi acum, cu gânduri de mândrie, de parcă aş scrie o capodoperă! De ce sunt atât de slabă şi atât de mică... şi iubesc trupul mai mult decât duhul? De ce nu cred cu tărie? Cine a făcut lumea? Cui îi datorăm viaţa? Ţie... spun credincioşii. Posibil nimănui? De fapt, cu cine vorbesc? Scriu pentru că mă simt singură... sau pentru că "I need sex"? Ori caut calea cea adevărată? Sigur caut fericirea, oricine o vrea, dar cum se găseşte ea? Deja am 18 ani, ar fi trebuit să ştiu? De ce sunt atâtea necazuri, lacrimi, egoism... de ce suntem atât de mulţi şi totuşi, ne simţim atât de singuri? Pentru că nu credem, pentru că nu cercetăm sau pentru că nu batem la uşa Domnului? Dar e foarte greu să ajungi să baţi la uşa Domnului...
D.

Acest "D" să fie de la "De ce?"?

La toate întrebările tale, copil iubit, îţi răspund, deocamdată, atât: pentru că omul e o taină atât de mare, încât mulţi ameţesc în faţa ei şi preferă să-şi bage degetul în gură (sau orice altceva în locul lui). Omul are libertatea de a refuza să devină părtaş la propria sa taină şi să se rateze! Numai omul are acest privilegiu, spunea Nae Ionescu. Devenirea omului e un urcuş anevoios, şi nu se realizează fără lucrarea lui liberă împreună cu Dumnezeu! Dacă nu jertfeşte, liber şi conştient orice dorinţă care-l desparte de Dumnezeu şi de voia lui şi nu-şi cultivă şi împlineşte dorul său cel mai adânc, dorul de a fi cu şi ca Dumnezeu, omul nu e om! Şi mulţi oameni aleg, cel puţin în prima parte a vieţii, ratarea, pentru că este plăcută şi alimentată de energiile poftelor şi ambiţiilor cele mai de jos ale fiinţei lor! Plăcerea e vrăjmaşul omului, pentru că prin ea ne mână vrăjmaşul diavol la pieire!

Tu, ca şi mine, ca orice om, n-ai altă ieşire decât să alegi Bucuria şi Calea cea strâmtă care duce la ea!

Nu e nevoie să baţi tu la uşa Domnului, ci doar să-I deschizi! El este deja la uşa inimii tale şi bate! Auzi? Fiecare bătaie a inimii tale este, de fapt, bătaia Lui la uşa ei! Când Îi vei deschide, bătăile inimii tale vor deveni sunetul auzit al neauzitelor Lui cuvinte de iubire! Curaj!

Cu dragoste şi respect,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar