Dragă prietene,
Îmi eşti prieten pentru sinceritatea întrebării tale, pentru faptul că în loc să treci mai departe de site-ul ăsta, ai ales să comunici cu Maica Siluana. Eu te pot numi prieten al meu pentru că îmi cunosc adâncul sufletului, nu de tot, dar sunt pe calea asta a descoperirii a ceea ce e în mine, şi apreciez din toată inima mea un suflet care este în căutarea căii sale şi îşi pune întrebări. Zicea cineva că "de vrei să te mântuieşti, cu întrebarea să călătoreşti.".

Adâncirea în sine nu e rea deloc. Se întâmplă de multe ori să avem intenţii bune faţă de alţii, şi nu reuşim decât să-i dezamăgim. Ni-i dorim pe ceilalţi aproape de inima noastră, şi ei ne trădează, ne dezamăgesc, ne resping. Să nu-mi spui că nu ţi s-a întâmplat niciodată asta, pentru că n-am să te cred. Dacă ar exista cunoaştere de sine, nu ar mai exista aceste dezamăgiri. Ştiind ce se afla în inima ta, vei şti ce se află şi-n inima celorlalţi, pentru că toţi avem aceeaşi nevoie, dar exprimată în feluri diferite. Când mi-am cunoscut mai bine profunzimile sufletului, am aflat că am ascunse acolo multe obstacole, care mă împiedicau să mă apropii cu adevărat de cineva. Una este să ştii că-ţi plac cutare maşină, cutare haine, cutare fată, alta este să simţi ce reprezintă cu adevărat aceste obiecte/oameni pe lumea asta. Fiecare din ele are rolul sau, numai că noi le mărim importanţa pentru că nu cunoaştem nevoia de iubire din sufletul nostru şi trebuie să astupăm cu ceva această nevoie, pentru că altfel am înnebuni. Păcăleala asta duce în cele din urmă la nebunie. Adică, atunci când îţi ocupi timpul cu prietenii şi alte activităţi, încerci să umpli un gol din tine. Prietenii sunt foarte buni, dar te vor dezamăgi, şi ei sunt doar oameni. Oamenii sunt dezamăgiţi de ceilalţi din jurul lor pentru că fiecare are nişte aşteptări de la celalalt, şi pentru că fiecare umblă după dorinţele sale, se ajunge la un turn al Babilonului, pentru că nu există un duh comun, fiecare nu vrea decât să-şi aibă dorinţele împlinite. Cunoaşterea de sine nu face decât să ne deschidă orizonturile, pentru că suntem şi avem nevoie de mult mai mult decât să ieşim cu prietenii, să ne îndrăgostim, să ne plimbăm cu maşina. Şi astea sunt foarte bune, dar sunt altele şi mai bune.

Cred că nu ai fost până acum într-o biserică ca să ştii ce se întâmplă acolo. Tinerii care merg la slujbe nu sunt "zombies", nişte spălaţi pe creiere care au suferit lobotomii şi care nu mai au personalitate. Vei fi uimit să afli că atunci când prietenii te vor lăsa la nevoie, cei ce-ţi vor întinde o mână de ajutor vor fi aceşti "închistaţi în sine", care merg la biserică. Şi ei au prietenii lor cu care ies la plimbare, în excursii, şi ei se îndrăgostesc, visează, luptă, numai că viaţa lor nu se rezumă doar la asta.

Ca prieten, îţi recomand cu căldură să vizitezi site-urile astea:

http://www.danionvasile.ro/carti.php

http://www.laurentiudumitru.ro/tinerii-pe-calea-intrebarilor.php

http://www.laurentiudumitru.ro/Hristos-si-tinerii.php

Laurenţiu Dumitru şi Danion Vasile vorbesc de mult timp despre ceea ce întrebi tu.

Să ne auzim cu bine,

A.