Pentru Nicu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Am citit şi eu mesajul tău de pe site şi cred că ai făcut deja primul pas şi cel mai greu şi anume că ai cerut ajutor, că ai dat ascultare acelui glas din tine care ţipa după ajutor. Este foarte bine că ai început din nou să te rogi pentru că doar Dumnezeu te poate ajuta să faci ordine în mintea şi în sufletul tău, dar trebuie să te laşi în mâinile Lui. E foarte greu pentru că ispitele sunt peste tot în jurul nostru, ne chinuiesc neîncetat. Spui că nu poţi vorbi pentru că ai sufletul închis, te înţeleg, pentru că şi eu trec prin aceleaşi probleme, dar mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-mi deschid sufletul şi să-mi dea înţelepciune de a înţelege care este voia Lui şi putere să nu mai cad în ispită. E o luptă foarte grea, dar Dumnezeu nu ne părăseşte şi ne ajută pe cei care ne rugăm Lui, El ne aşteaptă la nesfârşit să ne întoarcem la El şi să-i cerem iertare. El ne iubeşte pe toţi, şi cine are încredere în El nu o să se mai piardă. Şi eu cred că ar trebui să încerci seminarul, o să te ajute să te deschizi şi să cauţi în sufletul tău puterea de a merge mai departe şi de a lupta. O să vezi cum cuvintele o să vină singure o dată ce ai început să scrii, trebuie doar să cauţi în interiorul tău puterea de a începe. Încet o să simţi cum povara care îţi apasă acum umerii o să fie tot mai uşoară şi, într-o bună zi, o să găseşti şi bucuria şi pacea de care ai atâta nevoie, de care cred că toţi avem nevoie. E nevoie de luptă, e nevoie de tine că să fii fericit şi ai nevoie ca sufletul tău să se deschidă pentru a putea primi iubirea lui Dumnezeu.
Domnul să te binecuvânteze şi să-ţi lumineze gândurile.

Dana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar