Nu reuşesc să am încredere în mine

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă, sunt o studentă din Craiova care a crescut la ţară, provenind dintr-o familie săracă. Nu reuşesc să am încredere în mine şi în ce mi-a dat Dumnezeu, şi de aici pornesc toate problemele. Sunt o fire posesivă şi geloasă, dar în acelaşi timp deosebit de timidă şi neîncrezătoare în mine şi în ceilalţi. Trăiesc un iad interior, inima mea nu se bucură de nimic de când mă ştiu, mă cert cu toţi din jurul meu şi mă simt singură şi pierdută, uitată de toţi şi nesemnificativă pentru ceilalţi. Chiar nu pot fi acceptată şi iubită? Nu ştiu cum ar trebui să privesc viaţa şi ceea ce mă înconjoară. Am impresia că din toate încercările pe care Dumnezeu mi le dă nu învăţ nimic. Mă simt neputincioasă.
Mulţumesc pentru că nu aţi trecut neobservat mesajul meu!

Camelia

Încrederea în noi înşine vine ca dar de la Dumnezeu când învăţăm să avem încredere în El! Fără El e mai bine să nu avem încredere în noi. Încrederea aceasta seculară ne dă o siguranţă şi nişte succese pe moment, dar ne îndepărtează şi mai mult de Bucuria cea adevărată şi, duce la moarte, nu la Înviere!

Dacă vrei să înveţi această încredere, te rog să facem împreună seminarul Iertării, pe care îl găseşti pe Site!

Te aştept cu drag,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar