Măicuţă,
Vă cer scuze pentru că vă scriu iar... eram tristă şi neîngrijită în mesajul anterior... atât conţinutul cât şi caligrafia.

Răspunsurile dumneavoastră îmi mângâie şi mie sufletul şi descopăr că nu sunt singură. Simt că sunt la fel ca şi alţi oameni, cu probleme mai mari, mai mici, dar şi cu rezolvări. Am căzut prea des pradă lucrurilor înşelătoare şi supărătoare, dintr-o tendinţă perfecţionistă. Şi le-am lăsat să-mi strice "vederea".

Dumnezeu m-a găsit şi pe mine, pierdută într-un joc imatur de-a v-aţi ascunselea printre lucruri şi gânduri mai mult decât stricăcioase... Şi mi-a dat lumină la botezul finuţului meu şi, curând după asta, o nouă viaţă la care aproape nu mai speram, în nevrednicia mea, chiar dacă sunt aşa mică în ale Iubirii şi săracă în cele nemuritoare, că mă ruşinez.

Vă mulţumesc şi vă simt ca făcând parte din familia mea.

Cu mult drag,

M.