De multicel nu v-am mai scris. Cu mila Domnului, seminarul îşi arată roadele. Fiecare zi e un examen şi eu încă mai pic adesea. Noul mod de a vieţui încă nu s-a înrădăcinat în mine. Am câteva lucruri care mi-au făcut bucurie şi mi-au certificat că e minunat să binecuvântezi totul. Ştiţi, vechiul mod mă provoca să spun la nervi, sau la ce ştiu eu ce, inconveniente cuvinte de cârtire şi durere care apasă tot mai greu. Dar dacă binecuvântez greul acela, se uşurează uneori şi într-o clipă. Exemplu cu vasele, că mi-i tare greu să le spăl zilnic - numai eu. Dar zic: "Doamne, fii binecuvântat, vino şi ajută-mă, dă-mi harul tău ca să fiu harnică. Spală şi sufletul meu de mizeria păcatelor!".
Spuneaţi să-l pândim pe aproapele şi să prindem pricinile de iertare a lui. Ei, da' eu făceam invers. Îl pândeam să-l prind că nu-i corect, că nu-şi face datoria şi haţ, îl atenţionam. Şi pleca harul! Pacea fugea de la mine. Azi mă duceam cu căruciorul cu copilul pe stradă şi la o intersecţie fără trecere de pietoni şi cu maşini multe, aiurea de tot, tot aşteptam să pot trece. Şi când să trec, numai văd o tanti la volan că îmi trece pe dinainte. M-am făcut foc şi am strigat la ea: "Băi, semnalizează...". M-a răscolit. Ea nu a respectat regula şi putea să mă calce cu copil cu tot. Ei, sufletul meu s-a umplut de mânie, de ceva care mă tulbura şi pe de o parte mă mustra conştiinţa că am strigat la ea. Dar mi-a amintit Duhul Sfânt şi am început să zic "Doamne, binecuvânteaz-o pe femeia aceea şi adu-i aminte să semnalizeze când trebuie şi fereşte-o de rele...", oricum am tot formulat acolo până ce pacea a venit în suflet...

Domnul să vă binecuvânteze lucrarea şi Îi mulţumesc că a rânduit să învăţ prin sfinţia voastră ce n-am învăţat la şcoală nouă ani.

Slavă Ţie, Doamne!

Doina