Mi-am promis că nu o să vă mai scriu, fiindcă bănuiesc, intuiesc că sunteţi copleşită de mesaje, dar nu mă rabdă inima să nu vă scriu. Iertaţi-mă!
Dumnezeu mi-a fost mereu aproape cu iubirea Lui cea mare şi mila şi grija... nu am cuvinte să spun.
Cum Îi pot mulţumi pentru prezenţa Lui mereu alături de mine, deşi eu fiinţă mică şi neputincioasă, am trăit cu patimi, păcate şi mândrii inutile?
Cum pot pune început nou omului cel nou care, undeva înăuntru, prin mila Lui Dumnezeu, se zbate să iasă la lumină? Dar eu nu ştiu cum.
Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce faceţi, de multe ori citesc răspunsurile date celorlalţi şi simt că sunt şi pentru mine şi câteodată plâng!
Sănătate şi numai bine!
Mulţumesc!
Carmen
Draga mea Carmen
Începutul nou este acceptarea omului vechi aşa cum este. Privirea lui cu realismul duhovnicesc despre care vorbeşte părintele Rafail!
Să iei tot ce te doare la tine şi să arăţi Domnului cu încredere că El e Doctorul. Să iei tot ce îţi reproşează cei din jur şi să alegi cu grijă realul din acel mesaj şi să arăţi Domnului, cerând să te vindece!
Apoi, să primeşti fiecare firicel de durere ca pe un fir de aur care te conduce la Domnul! Ea, durerea spusă Domnului şi nu aruncată pe ceilalţi, te va învăţa rugăciunea curată şi îndrăzneala în faţa Domnului!
Şi învaţă să asculţi dragostea Domnului din adâncul sufletului tău! Nu mai acuza, nu mai judeca, nu te mai compara, ci acceptă-te cum eşti, arată-te Domnului şi ascultă cum te iubeşte! Fiecare bătaie a inimii tale e o declaraţie de dragoste din parte Lui!
Curaj!
Cu drag mult şi nădejde mare,
M. Siluana