Sărut mâna, Maică Siluana!
Sunt o fată, muncesc ca asistent social într-o secţie de psihiatrie a unui spital.
Nu credeam niciodată că voi fi în apropierea oamenilor cu boli psihice, niciodată nu mi-am dorit acest lucru, dimpotrivă, renunţasem la a-mi efectua stagiul de practică la Fundaţia Estuar pe motiv că nu pot lucra cu această categorie de oameni, iar când am găsit acest post, m-am bucurat pentru că aveam nevoie de un loc de muncă, dar eram şi speriată pentru că ştiam că nu sunt pregătită pentru ceea ce este acolo. Am descoperit că teama mea era mult prea exagerată, că "nebunii" nu sunt nebuni şi că alcoolul duce la demenţă. Sunt multe...
Şi v-aş ruga să-mi daţi un sfat.
Loredana
PS. A mea boală e mândria, e chinuitoare, falsă, vicleană, dură şi amăgitoare. E greu cu ea şi mai greu să scap de ea, uneori cred că e imposibil.(?)
Loredana mea dragă
Dacă acolo ai găsit de lucru înseamnă că şi Domnul vrea să fie cu tine acolo! Asta să faci: să-L duci pe Domnul acolo cu tine. Să-L porţi în rugăciunea ta, în gândul tău, în tine prin Sfânta Împărtăşanie şi să-L rogi să-i binecuvânteze pe cei pe care îi îngrijeşti! Vei găsi acolo multă durere, multă mizerie umană, dar şi multă frumuseţe şi durere! Nu judeca, ci iubeşte cât poţi şi binecuvântează! Fii mereu cu Domnul şi El te va învăța ce să faci! Să respecţi tot ce ai învăţat la şcoală şi să înveţi tot ce te va învăţa în plus Domnul prin rugăciune, binecuvântare şi strigare la El! Cu adevărat ai ce învăța acolo!
Domnul îi iubeşte mult pe bolnavii Săi şi te va ajuta mult, mult, să faci ce le va fi de folos!
Pentru bolile tale duhovniceşti, şi nu numai, te aştept să facem împreună seminarul Iertării!
Cu drag şi nădejde,
M. Siluana