Sărut mâna! Sunt o tânără din Botoşani, în nordul Moldovei... merg pe 18 ani şi lucrurile devin din ce în ce mai complicate... Sunt pradă răului: nu merg la biserică în fiecare duminică (şi atunci când merg cu greu stau atentă) deci nu am biserica de mamă... mă rog, dar simt că nu mă dedic cât trebuie ba uneori mă grăbesc ca să pot pune la punct nişte treburi lumeşti şi deşarte, deci nu-L am pe Dumnezeu de tată, nu-mi ascult mama şi o supăr, sunt rea de gură şi foarte nervoasă, nu sunt bună la suflet, nu pot întoarce şi celălalt obraz când sunt lovită, îmi pasă de părerea lumii, sunt foarte orgolioasă şi ancorată în cele trecătoare de pe acest pământ! Am patima banilor şi a hainelor, mă refugiez în ei precum şi în discotecă... nu am fost în Post la disco, dar mă chinuie gândul de a merge tot timpul... nu am căzut în păcat cu vreun băiat, dar nu ştiu câtă importanţă mai are dacă am atâtea păcate pe care alţi adolescenţi nu le cunosc la vârsta mea... sunt frustrată, am avut un tată bătăuş, acum s-au despărţit, am un frate bolnav psihic, iar eu îi calc pe urme... am deseori stări de plictiseală şi nemulţumire deşi, slavă Domnului mai că nu-mi lipseşte nimic! Cel mai greu mi-e să-mi găsesc un echilibru, când sunt machiată şi în discotecă, când mă dau în talente mă simt bine şi atotputernică, dar când apar adevăratele suferinţe mă găsesc foarte descoperită, fără cap şi fără coadă, fără credinţă... deci cu NIMIC! Sunt ca o frunză în vânt, el mă poartă unde vrea, şi poate ar fi mai uşor dacă aş cădea pur şi simplu pentru că ce face el cu mine nu e nici pe departe dans... De multe ori gândesc bine, în spiritul divin, doresc să încep o viaţă nouă, dar orice părere din afară sau un imbold străin de orice fel mă dărâmă! Nu cunosc adevărata fericire de la Dumnezeu... şi mi-e foarte greu să cred că există după ce voi deveni mai aproape de ceea ce se numeşte "creştin"... Ştiu că numai Dumnezeu ne ajută la cât de mici şi slabi suntem, dar tentaţiile sunt mari şi EU o mare proastă! Am dreptul să aleg: lumină sau întuneric... Realizez că nici măcar într-o zi din viaţa mea nu am respectat toate poruncile, eu nu ştiu ce înseamnă frica de Dumnezeu (Doamne iartă-mă!), dar văd cât de pierdută sunt în această lume din ce în ce mai nebună şi depravată! Sunt la graniţa dintre rău şi bine, sunt în pragul maturităţii şi mi-e greu să mă comport ca atare... sunt o laşă şi fudulă pe deasupra! Vreau să mă schimb, dar sunt atât de slabă şi e aşa greu să vrei să fii altfel când toţi din jurul tău parcă fac tot posibilul să te împiedice... Pentru mine la vârsta asta totul e aşa derutant şi totuşi mă bag în prostii mai mari ca mine...
Să ştiţi că sunteti o binecuvântare! Vă mulţumesc, mă abţin să nu mai scriu deşi abia am început...

PS.: aş dori şi eu să cunosc persoane dintre cele suferinde care vă scriu dumneavoastră poate aşa aş deveni mai recunoscătoare...

A