Eu mai dau de pomană cerşetorilor considerând că fac milostenie

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă Maică Siluana
Am văzut acum câteva zile la televizor o emisiune cu directoarea unui centru de asistenţă socială din Cluj. Ea spunea că ar trebui să nu mai dăm de pomană cerşetorilor de pe stradă, deoarece dându-le bani îi încurajăm practic să cerşească în continuare şi să nu părăsească mediul acela. Deoarece dumneavoastră aveţi experienţă în lucrul cu oamenii străzii, m-am gândit să vă rog să-mi spuneţi părerea dumneavoastră, fiindcă eu mai dau de pomană cerşetorilor considerând că fac milostenie, dar n-aş vrea să greşesc. Vă mulţumesc mult că vă faceţi timp pentru cei care au probleme şi nu ştiu pe cine să întrebe.

Dumnezeu să vă ajute şi să vă lumineze!

Carmen

Greu de răspuns! Doamna avea dreptate. Cred că poţi să dai milostenie, dar nu bani! Ci mâncare! Dacă vrei să dai un ban, e bine să alegi o familie cu copii şi să ajuţi un copil să facă şcoala. Să-i cumperi cele necesare. Sau pur şi simplu mâncare! Mâncarea şi hainele şi rechizitele sunt de mare trebuinţă în multe case şi e o milostenie precisă şi bine venită oricând!

Apoi, rugăciunea te va învăţa de fiecare dată cum e mai bine. De multe ori, un ban aruncat nu e o milostenie. Mai degrabă o rugăciune, în multe cazuri!

Cu drag şi respect,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar