Blagosloviţi şi mă iertaţi, Maica Siluana!
Mai întâi de toate cred că trebui să mă prezint: mă numesc Cristi, am 18 ani, sunt la Seminarul Teologic "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi de doi ani de zile.

Pentru mine nu a fost o întâmplare că am intrat la Seminar; recunosc că înainte de a da la Seminar nu frecventam Biserica, nici măcar la două-trei săptămâni. Mergeam chiar cum spun unii "din an în Paşti". Am făcut un an de liceu laic iar apoi am venit la Seminar. De ceva vreme, din vară, merg la mănăstire. Nu ştiam şi nici acum nu ştiu foarte multe despre viaţa de mănăstire, dar duhovnicul pe care mi l-am ales m-a făcut să renunţ la foarte multe păcate, unele foarte grave. Ceea ce vreau să vă spun este că, de fiecare dată când ajung la mănăstire, la oricare, parcă ceva mă trage în genunchi să mă rog, ceea ce acasă nu prea o pot face. Când sunt acasă vreau pe cât posibil măcar rugăciunea inimii să o am mereu în gând. Poate că la cei 18 ani, având şi o minte de copil poate, nu prea pot să spun că sunt decis în ceea ce priveşte viitorul meu... unde voi merge mai departe. Aş vrea să vă întreb ce pot face eu la cei 18 ani ai mei, dacă sunt într-un moment în care nu ştiu ce să aleg, mănăstirea sau viaţa în lume. Să las totul în voia Domnului?

Iertaţi încă o dată şi pomeniţi-mă şi pe mine, vă rog, la rugăciune.

Ioan Cristi