DRAGĂ MAICĂ SILUANA,
Vă scriu iar pentru că am nevoie şi de părerea dumneavoastră.

Viaţa mea este foarte încurcată acum. Faptul că nu ştiu ce să fac mă face să fiu foarte dezorientată. O să vă spun despre ce-i vorba.

De când mă ştiu am fost cam leneşă şi de asta a fost nevoie să aleagă părinţii liceul, facultatea pe care să le urmez. Am învăţat bine, se mai întâmpla să iau şi câte o notă care să nu fie 10 şi părinţii mă certau. Eu am prins frică de cearta părinţilor şi de aceea am urmat facultatea dorită de dânşii.

Părinţii mei au o înclinare mai mult spre partea lumii acesteia, în sensul că pun mai multa baza pe lumea asta, decât pe faptul că mai există şi o viaţă veşnică.

La liceu nu am avut prea mulţi prieteni din cauză că eram retrasă, păcatele mă apăsau şi ele. Eram foarte închisă, nu vorbeam cu nimeni despre problemele mele. Singura mea grijă era să iau note mari căci altfel mă certau părinţii. Nu-i judec, chiar le mulţumesc. În timpul facultăţii am avut persoane pe care să le pot apropia, dar le-am îndepărtat să nu afle că eu am făcut facultatea de drept de frica părinţilor. Acum am terminat-o cu bine, Dumnezeu mi-a ajutat să nu am nici o restanţă. De asta cred părinţii c-aş fi bună pentru magistratură.

Dar eu sunt dezorientată pentru că în timpul facultăţii L-am descoperit pe Dumnezeu mai bine şi am spus că o să mă fac maică. Asta am zis eu în sinea mea, dar părinţii insistă cu magistratura. În mine sunt mai multe dorinţe: dorinţa părinţilor, dorinţa mea de a-i vedea fericiţi. Dar fericirea lor nu ar dura decât pe lumea asta şi chiar nu ştiu: ar fi fericiţi? EU nu sunt, pentru că mă gândesc că făcând de frică ceva nu sunt liberă. M-a sfătuit şi părintele la Spovedanie, dar simt că nu sunt liberă să aleg. Nu pot să iau o decizie privind viaţa mea. Sfatul părintelui duhovnic e contrar celor zise de părinţii mei. Eu stau cu ei în casă şi chiar nu ştiu ce să fac. Pentru mănăstire părintele mi-a zis să stau un an în lume să lucrez. Dar nu pot face asta pentru că părinţii se împotrivesc, spunându-mi să mă duc la magistratură. Eu nu ştiu multe despre viaţa în mănăstire dar ştiu că atunci când iau deciziile părinţilor mă simt debusolată. Aş învăţa în mănăstire multe, căci fiind mai mult cu cărţile nu mă pricep la cele gospodăreşti. DAR mănăstirea abia peste un an, cum a zis părintele, dar ce mă fac cu părinţii?

S-ar putea părea că mă contrazic în ceea ce zic, dar deciziile mele nu au fost încurajate de părinţi. Cred că îmi doresc mănăstirea şi pe Domnul, dar mi-e frică.

Trebuie să mă ascund mereu de frica celorlalţi şi nu pot fi eu. Nu ştiu care sunt eu şi nu ştiu ce să fac ca să aleg o cale pentru a ajunge la Domnul. Eu ştiu că Domnul ştie ce vreau eu, dar eu nu pot alege. E foarte greu, parcă sunt închisă. Mă iertaţi pentru lunga conversaţie.

Vă rog să vă rugaţi pentru mine şi multă bucurie vă doresc.

Mariana