Fratele meu spune că a te închina la sfintele icoane e ca şi când te-ai închina la idoli. Tot timpul când încerc să-i vorbesc de Dumnezeu e reţinut. Măicuţă, îl iubesc, nu aş vrea să ajungă în iad, să moară nespovedit ca tatăl meu. Mă doare. Am tot sperat, m-am tot rugat pentru tata şi a murit aşa, în mizerie morală. Îl cheamă Alexandru pe fratele meu. Mă ajutaţi?
Fhgf
Draga mea fetiţă
Mă voi ruga pentru frăţiorul tău şi te rog să faci şi tu la fel! Şi lasă-i libertatea să decidă singur cum şi când va veni la Domnul. Să-i spui ce ai de spus, să-l mustri - dacă te ascultă - şi, mai ales, să fii un exemplu de bucurie pentru el!
Cu icoanele, ce spune, e o vorbă pe care a preluat-o din aer şi o spune fără să se gândească! Ce ştie el ce e un idol? Dacă ar vedea la câţi idoli se închină s-ar îngrozi! Mi se rupe inima de mila celor care fug de Bucuria Sfântă, rostind cuvinte pe care nici nu le gândesc!
Dar e felul lor de a se minţi pentru a face voia lor! Durerea şi dorul de mai mult, de Absolut, îi vor ajuta totuşi, mereu şi mereu, să se hotărască să asculte glasul inimii lor!
Curaj! Tu să te rogi! Şi Domnul lucrează!
Şi pentru tatăl tău să te rogi! Aici e taina omului: comuniunea, iubirea, care e mai mare decât moartea!
Nu te teme! Cere numai şi roagă-te!
Cu drag şi înţelegere,
M. Siluana