Fie că privesc oameni râzând cu gura până la urechi, fie că privesc oameni cu nasul în pioneze, fie că mă uit la oameni sub clopote de sticlă, fie că privesc oameni, tot ce văd e singurătate!
Cumplit!

Cumplit, am zis la prima mână, da!

M-am întrebat: e singurătatea opţională?!

Am zărit apoi quartete!

E viaţa duetul în care devenim vioara-ntâi alegându-Te? Exclude asta singurătatea?

Ne ascute Crucea simţurile?

Singurătatea e prezenţă!

O văd în mama şi mă cutremur! N-o găsesc în tata! În mine o maschez prin recompense.

Auzi urletul străzii? Tot ce mişcă ţipă! Absolut tot! Fiecare om! Aglomeraţiile par septicemice!

-Dragoste, care-i treaba cu singurătatea ce strigă parcă şi din semafoare? E uşa durerii? Uşa care Te-a lăsat fără nas? Bine, dar în cazul ăsta care-i mersul cu mama şi cu tata: părinţii mei? Ea este Tu! El nu ştiu cine este! Uşa ei îmi arde inima, mă topeşte! Uşa lui? La uşa lui încă nu am acces! Zi-mi despre uşa ei! Şi despre uşa lui! Te rog! Mulţumesc!

Marius