Dragă Delia,
Şi eu sufăr de depresie de foarte mulţi ani şi am avut aceleaşi probleme pe care le scrii în scrisoarea către maica Siluana. Aş vrea să-ţi împărtăşesc din experienţa mea şi sper să te ajute acest fapt.

La fel ca şi tine şi mie mi se făcea rău când intram într-o biserică. Deşi eram botezată, nu intrasem într-o biserică decât în vizită cu şcoala ca într-un muzeu oarecare.

Când L-am descoperit pe Dumnezeu şi voiam să merg la biserică să mă rog ca toţi creştinii, aveam deja o depresie, care mă chinuia îngrozitor. Dar nu m-am lăsat. Mai întâi te hotărăşti să nu renunţi, fie ce o fi. Mergeam la biserică în fiecare duminică şi stăteam cât mai aproape de uşa de la intrare. Stăteam cât puteam, 10 minute sau mai mult până simţeam că mi se face rău şi plecam. Următoarea duminică mergeam din nou şi stăteam tot aşa, cât puteam. De aceea mulţumesc lui Dumnezeu că sunt ortodoxă şi că uşa bisericii mele nu se închide ca la alte confesiuni şi pot intra când pot şi mă pot ruga cât pot.

Apoi am avansat mai în faţă în biserică şi m-am postat lângă un stâlp, ca sprijin. Încercam să stau cât mai mult în genunchi (fără perniţă, având grijă ca fusta să nu fie sub genunchi, cu genunchii un pic depărtaţi ca sprijin, spatele drept şi mâinile împreunate la piept - tot ca sprijin în această poziţie) şi mă rugam la Dumnezeu:"Doamne, am venit la Tine, în casa Ta, te rog din suflet să mă ajuţi să nu mi se facă rău în biserică. Poate să mi se facă rău afară, dar nu în biserică." Îmi era foarte frică să nu leşin în biserică, că nu mă cunoştea nimeni. Nimeni din blocul meu nu mergea la biserică, iar din cunoscuţi nimeni nu mergea la biserica de care aparţineam (am ţinut să fac ascultare, că asta îi place lui Dumnezeu şi să merg la biserica de care aparţinea strada mea, că doar ştie Dumnezeu de ce m-a pus să stau acolo).

Şi a trecut mult timp şi mie mi se tot făcea rău, dar nu am renunţat şi într-o zi minune: în staţia de autobuz, unde ne adunam în fiecare dimineaţă aceiaşi oameni din cartier, pe care îi cunoşteam din vedere, s-a deschis vorba despre mersul la biserică şi am îndrăznit să spun că şi eu aş merge şi aş sta toată slujba dar uite ce şi cum mi se întâmplă. O doamnă tinerică s-a oferit imediat să mă însoţească în fiecare duminică la biserică (sufeream şi de agorafobie şi nu puteam să merg singură pe stradă). Şi uite aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu şi însoţită de Carmen (Dumnezeu să îi dea sănătate şi bucurii) am reuşit să merg la biserică şi să stau toată slujba.

La fel mi s-a întâmplat şi cu Maslul. La primul Maslu la care am fost, m-am aşezat tot lângă uşă şi am stat tot timpul cu ochii pe uşă şi gata să o iau la sănătoasa, aşa de rău mi-a fost. Dar nu m-am lăsat.

Ştiu ce simţi, dar nu trebuie să te laşi, trebuie să insişti. Şi Dumnezeu va vedea că tu vrei din toată inima să faci lucrul acesta şi nu te va lăsa până la urmă.

Chiar dacă răspunsul Lui va întârzia, să nu te laşi.

Eu aia îmi zic mereu: "Doamne eu am ales calea Ta. Nicicum nu vreau să merg pe cealaltă cale, chiar dacă îmi este rău, chiar dacă sufăr". Trebuie să fii foarte hotărâtă.

A trecut mult timp până am reuşit să stau la toată Liturghia şi la tot Maslul. Nu pot spune că acum nu am momente în care mă simt rău (mă iau valuri de călduri şi de transpiraţii), dar nu mai este ca la început şi până la urmă mi se pare că durează foarte puţin şi că am putere să merg până la capăt.

Celui rău nu îi place când cineva se hotărăşte să meargă la biserică şi ne pune tot felul de piedici, dar cu ajutorul lui Dumnezeu noi suntem mai puternici decât el. Acum, pentru că nu mai poate să-mi facă rău în biserică, încearcă să mă facă să nu mai intru în biserică: ba mă doare stomacul rău, ba mă doare capul sau altele, dar nu mă las nicicum şi merg la biserică din ce în ce mai mult.

Mă simt atrasă de biserică ca de un magnet foarte puternic. Slujba mi se pare că durează chiar mai puţin decât înainte, mai rămân şi la un parastas, că nu mă mai pot dezlipi de biserică. Carmen nu mai merge de mult cu mine la biserică. Am început să cunosc lumea din jurul meu şi să ne salutăm şi să fim ca o familie, ne ajutăm între noi în diferite probleme. Acum e tare bine la biserică.

Sper din toată inima să-ţi fi insuflat un pic de curaj cu această scrisorică a mea. Fii foarte hotărâtă şi astfel vei reuşi. Închipuieşte-ţi că te ţin de mână. Sau mai bine uită - te pe pereţi şi vezi ce sfântă e în apropierea ta şi roag-o să te ţină de mână. Eu aşa am făcut. În stânga o aveam pe Sfânta Parascheva şi pe Sfânta Maria Egipteanca, iar în dreapta pe Sfânta Ecaterina şi Sfânta Maria Magdalena. Să te ajute Dumnezeu.

Cu mult drag, Lizeta.

Maica Siluana, nu ştiu cum poate să ajungă la Delia acestă scrisorică a mea, dar tare mult aş vrea să o încurajez. Tare e grea boala asta a depresiei şi nu se vindecă aşa cu una cu două. Vă mulţumesc din suflet pentru ocazia pe care ne-o oferiţi de a învăţa unii de la alţii.

Vă mai rog să puneţi pe acest site lecţii pentru familiile alcoolicilor.

Cu drag, Lizeta.