Dacă-mi permiţi, Măicuţă, aş dori să-ţi scriu câte ceva din cele ce le-am înţeles eu în ultima vreme, aşa cum Dumnezeu mi le-a desluşit. Şi, pe măsură ce-I dau voie, îmi arată noi şi noi lucruri, de-a dreptul revelatoare pentru mine. Pentru că eu cred că Dumnezeu ne desluşeşte multe lucruri, dar efortul pe care vrea ca noi să-l facem este să conştientizăm şi să acţionăm aşa cum fărâma divină din noi ne şopteşte.
Este tot ceea ce avem noi de făcut. Restul e treaba Lui. Este eliberator să constaţi asta...

Eu nu mai vreau să arăt acuzator spre cei din jurul meu, chiar dacă acolo sunt păcate, lucruri grave. Mă rog pentru ei şi-L las pe Dumnezeu să-şi facă treaba. Eu aleg să privesc doar spre mine.

Şi cred că mi-am învăţat lecţia. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme este rezultatul gândurilor negative, al supărărilor, al neiertărilor acumulate. Ele au slăbit credinţa, scutul natural de protecţie pe care toţi îl avem, au permis răului să se infiltreze, am devenit cu uşurinţă un donator pentru cei mai puţin bine intenţionaţi, cu ştiinţă sau nu... Am început să greşesc, m-am îndepărtat de credinţă, de iubirea oferită care nu aşteaptă în schimb împlinirea meschină a unor dorinţe efemere, de bucuria simplă. Eu sunt cea care nu a avut curaj şi hotărâre să respingă cu tărie tot ceea ce este negativ şi să taie răul de la rădăcină, cea care a ales să subordoneze sufletul minţii şi gândurilor ei greşite, eu sunt cea care nu i-a permis lui Dumnezeu să facă ce avea de făcut cu mine...

Atunci când am început, conştient, să binecuvântez, să accept, să iert, totul a început să se schimbe. Dar ce greu a fost începutul! De câte ori m-am opintit!

Acum însă am ales să împărtăşesc cu Dumnezeu totul, şi bune şi rele, să mă las în braţele Lui puternice cu credinţa şi convingerea că acolo voi găsi răspunsuri pe măsură ce voi fi gata să le desluşesc. Acum îi scriu mult, aşa comunic eu cel mai uşor cu El, aşa îmi răspunde El, cred că tocmai de-asta mi-a dat uşurinţa scrisului din fragedă copilărie, spre a ne întâlni aşa... Şi Îi scriu, Măicuţă, îi scriu, şi mă apropii de El...

Povestea noastră se rescrie acum, Îi mulţumesc fierbinte şi Binecuvântez tot ceea ce a avut milă să-mi reveleze, Îl rog mereu să-mi călăuzească paşii, să mă ierte şi chiar cred că m-a iertat şi acum îmi pregăteşte ceva... Şi sunt tare nerăbdătoare să-L desluşesc... În tot, în toţi din jurul meu, în mine...

Mihaela