Când o să-mi dau drumul, Doamne,
la robinetul bucuriei
ascuns bine printre crăpături,
dincolo de malul durerii?

Vreau să ningă mult,
până la brâu,
până la inima,
până la frunte,
să ningă şi să nu mă mai sperie
răceala albă a fulgilor
care-l înţeapă şi-l alungă
pe cel care şi-a omorât
copilul din sine.

Să ningă şi să merg prin zăpadă
fără fular şi bocanci, şi cu mâinile goale,
până-mi va rupe toţi solzii lenei efortul,
şi mă va lăsa limpede, popas bucuriei.